Penelope Cruz este însărcinată în patru luni şi jumătate şi va deveni mamă, pentru prima oară, la începutul anului viitor, a anunţat, astăzi, agentul de presă al actriţei spaniole, punând astfel capăt speculaţiilor despre sarcina artistei care circulau încă de la începutul verii.
"Penelope Cruz este însărcinată în patru luni şi jumătate. În acest moment, ea se află în drum spre Londra, unde filmările pentru lungmetrajul «Piraţii din Caraibe 4» sunt pe punctul de a se încheia", se afirmă în comunicatul emis de agentul de presă al actriţei spaniole.
Zvonurile despre sarcina actriţei circulau încă de la căsătoria secretă a acesteia cu actorul spaniol Javier Bardem, celebrată în luna iulie, informeazăMediafax.