”Pentru cei ce nu-nțelege/M-am născut ca să fiu REGE!”. CAPATOS, așa cum nu l-ai mai văzut: cu BANI pe frunte, COROANĂ cu PIETRE, CÂNTÂND MANELE!

Comentează
Arhiva foto

Dan Capatos și-a pus pe cap o coroană cu pietre și și-a lipit bani în frunte, pentru a celebra cinci ani de la prima emisiune pe care o găzduiește, ”Un show păcătos”.
"Pentru cei ce nu-nțelege, m-am născut ca să fiu rege!", a spus moderatorul în direct, făcând aluzie la coroana pe care o purta.
În platou și-a făcut apariția și un cântăreț de manele, gen pe care Dan Capatos s-a lăudat că nu l-a promovat, în pofida faptului că au fost interpreți precum Romeo Fantastik care s-au produs în emisiune. Artistul i-a cântat prezentatorului o manea specială, care se vrea a fi un imn al show-ului, iar videoclipul s-a filmat în direct. Nu au lipsit sutele de euro aruncate în platou, tronul, coroana și pelerina de ”rege al aduiențelor”.
Dan Capatos este un prezentator din România, în vârstă de 40 de ani. De cinci ani prezintă emisiunea ”Un show păcătos”. Înainte de cariera în televiziune, prezentatorul a fost redactorul șef al unei cunoscute reviste pentru adulți și a colaborat, printre altele cu ziarul ”Evenimentul zilei”. Moderatorul emisiunii ”Un show păcătos” este căsătorit și are un băiețel, pe nume Andrei, în vârstă de doi ani.


Ce sunt și cum au apărut manelele

Manelele constituie un gen muzical și sunt cântate în comunitățile etnice de romi din România.
Genul are influențe din muzica populară aromână, greacă, turcă, arabă și sârbă și din muzica lăutărească românească, dar cu influențe din toate celelalte genuri muzicale accesibile culturii de masă din România (muzică pop, rap sau hip-hop, muzică dance, techno până la jazz, muzică rock sau chiar muzică cultă).
Muzica de manele, cu o istorie relativ scurtă (de ordinul a câteva decenii) a devenit cu timpul un gen muzical apreciat în spațiul vorbitorilor de limbă română.
În țară există un număr semnificativ de ascultători de manele (apreciate în special de tineri), cu predilecție în zonele rurale și în cartierele muncitorești de la oraș. Fenomenul este însă prezent și în Bulgaria (cealga), Serbia (turbo-folk), Albania (alb. tallava), Grecia (gr. laïká) sau în Turcia (arabesk).


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam în momentul în care este dus în arest la București
14:11
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare. Decizia instanței este definitivă
Un muncitor în construcții care poartă cască galbenă de protecție și mănuși, lucrând la zidirea unui perete din cărămidă roșie pe un șantier.
13:47
Salariul mediu brut din România a ajuns la 9.709 lei în iulie. Topul domeniilor cu cele mai mari salarii în 2026
MONDEN
Arhiva foto
14:55
Vocea României 2026. Carmen Tănase va cânta pe scenă
Mihai Onilă în Belgia | Foto: Facebook
14:45
Vedeta din România care a lucrat ca șofer și poștaș în Belgia: „Acum e pe val”
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
15:38
Mesajul dur transmis de Șerban Copoț pentru profesorii care protestează. „V-ați întrebat vreodată de ce nu aveți susținerea lor?”
Analiză
15:30
Cum au reformat Statele Unite ale Americii comunitatea de intelligence după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001
InterviuExclusiv
15:23
Povestea lui chef Cosmin Cornea: cum a ajuns de la munca în agricultură și descărcat TIR-uri de marfă să fie un cunoscut bucătar din Italia și Marea Britanie
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
Horoscop pesti pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
13:27
Inflația a coborât la 6,2% în august, după vârful de 10,85% din mai. Frames: „Scăderea nu se datorează politicii monetare”
RAED ARAFAT
13:00
Raed Arafat a fost inculpat oficial în dosarul de contrabandă cu un elicopter. „Timp de 9 ani nu a venit nimeni să ne ceară TVA”
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
11:19
Nicușor Dan, editorial în The Washington Times la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie: „Pentru o zi, toți românii au fost americani”
Imagine de ansamblu cu centrala geotermală din Oradea.
Analiză
10:00
„Aurul” fierbinte din subteran. Locurile din România unde sunt rezervoare uriașe de energie geotermală insuficient exploatate
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate