Cântărețul nu s-a ferit să vorbească public atunci când a venit vorba de divorțul de Raluca Pastramă, dar nici după ce separarea legală a avut loc. Se vede des cu fosta soție, cei doi se împacă bine. „Stăm împreună la aceeași masă o dată sau de două ori pe săptămână, ca doi oameni civilizați și atât”, spunea Pepe acum ceva timp despre relația pe care o are în prezent cu Raluca Pastramă.

Recent, cei doi au organizat o mică petrecere, a fost ziua de naștere a Rosei, fiica lor cea mică. Aceasta a împlinit șase ani, iar părinții i-au pregătit o aniversare restrânsă, cu câțiva apropiați. Micuța a purtat rochie de prințesă și a avut un tort bogat decorat.

Raluca Pastramă a postat pe Instagram mai multe imagini de la ziua fiicei, într-una dintre poze apar toți patru: Raluca, Pepe și fiicele. Aceștia au făcut o fotografie de familie la două luni de la divorț. Fanii lor au apreciat ipostaza în care au apar și au reacționat: „La mulți ani! (…) Sunteți o familie superbă. Fetițele sunt minunate, să vă trăiească și să crească mari”.

pepe raluca si fiicele lor 3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3
Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie
Recomandări
Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie

Pepe își vinde salonul de înfrumusețare, după divorțul de Raluca

Pepe vrea să vândă salonul de înfrumusețare, după divorțul de Raluca Pastramă. Acesta are coafor, cosmetică, make-up, barbershop și servicii de manichiură-pedichiură, la prețul de 530.000 de euro și se află pe Calea Victoriei.

Artistul a dezvăluit că a avut multe promisiuni, însă până acum nu a reușit să vândă salonul. „Nu l-am mai vândut încă, dacă vine mâine cineva cu banii jos, îl dau din prima. Până acum am avut mulți clienți care au venit și mi-au promis multe, că îmi dau banii, ba că îmi dau un teren, ba că îmi dau o mașină, însă nu s-a concretizat nimic. Așa, pe vorbe, eu nu dau afacerea”, a spus Pepe, pentru Impact.ro.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
FANATIK.RO
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Observatornews.ro
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI