Cumnata prinţului William al Marii Britanii va semna rubrica intitulată "Pippa's Friday Night Feasts" ("Ospăţurile Pippei de vineri noaptea").
Acesta nu este primul demers al Pippei Middleton în domeniul culinar. Anul trecut, ea a lansat o carte, "Celebrate", un ghid despre modul în care fiecare zi din calendar poate deveni o sărbătoare. Cartea a fost lăudată şi criticată în egală măsură.
Primul articol semnat de Middleton va apărea în numărul din aprilie al revistei şi va avea ca temă reţetele unei cine în familie.
Pippa Middleton, în vârstă de 29 de ani, a declarat că rubrica aceasta este "o ocazie emoţionantă de a împărtăşi celorlalţi pasiunea pentru mâncare şi organizarea de evenimente plăcute", potrivit Mediafax.