Johnny Săndulescu și-a câștigat porecla de
“Barry White al României” nu numai pentru că-i cânta - și continuă să-i cânte -
melodiile celebrului interpret american. Cei doi chiar au fost prieteni! Iar
din 2003, când Barry White s-a stins, Johnny și-a propus să-l comemoreze în
fiecare an.
“L-am omagiat și în urmă cu cinci ani, la 70 de ani de la naștere, printr-un concert intim, pentru iubitorii muzicii sale și pentru prieteni, la București. Organizez și anul acesta un eveniment muzical comemorativ pe 12 septembrie, când ar fi împlinit 75 de ani. Tot la București. E felul meu a-mi respecta modelul, idolul”, ne-a mărturisit, zilele trecute, Johnny Dan Săndulescu.
Barry White a trecut în neființă la 58 de ani, vârstă până la care a vândut peste 100 milioane de albume și compilații – performanță pentru care a fost răsplătit cu multe Discuri de Aur, Platină și Diamant. Unul dintre aceste discuri, cel primit în 1974, i-a fost dăruit de familia artistului american lui Johnny Săndulescu – o certificare a prieteniei cu Barry, dar și o răsplată pentru faptul că i-a cântat de mii de ori melodiile, făcându-i-le cunoscute în toate țările europene pe unde-a umblat și concertat.
S-au cunoscut în 1999, cu 4 ani înaintea
morții cântărețului american
“I-am cunoscut pe mulți din lumea muzicii bune. Soarta a făcut să-l cunosc pe Barry White în 1999, mai mult, să mă accepte să petrec câteva zile cu el! Vă vine să credeți? Am atâtea amintiri! 11 zile împreună și totuși n-am o poză cu el… Nu erau aparatele atât de practice și sofisticate ca azi. Prietenia noastră a durat, vorbeam mult la telefon, iar după moartea sa, am ținut legătura cu familia, cu copiii lui, în special cu Shaherah și Bridgett White, fiicele sale”, ne-a dezvăluit artistul român.
Din dragoste pentru idolul său și minunatele piese pe care le-a compus și interpretat, Johnny Săndulescu a ignorat directivele comuniste și i-a cântat melodiile în original, în engleză, încă din anii ʼ70 – ʼ80.