La începutul anilor´90, Halit tocmai absolvise Universitatea Mimar Sinan şi se angajase ca dansator. Înalt, bine făcut şi cu pletele în vânt, cu bustieră şi colanţi strălucitori, Ergenç avea încă de pe atunci lipici la domnişoare.
"În facultate, am studiat muzica şi dansul, iar după absolvire, mi-am câştigat pâinea ca dansator. Îmi luam munca în serios şi eram complet dedicat trupei din care faceam parte”, a mărturisit actorul, citat de enaţional.ro
Pe durata studenţiei, Halit Ergenc a căutat să se întreţină de unul singur, fără ajutorul familiei, lucrând ca operator PC, iar apoi backing vocals şi dansator. Şi-a facut debutul în teatru în 1996, iar primul rol principal a fost cel al regelui din Siam, în musicalul “The King and I”. Încet-încet, a căpătat roluri şi filme şi seriale, continuând însă să joace şi teatru. Şi-a consolidat statutul de vedetă în 2004, când a acceptat să joace rolul afaceristului Sinan în serialul “Aliye. Fără copiii mei, niciodată”.
A găsit celebritatea o dată cu rolul din “O mie si una de nopti”, apoi a urmat rolul lui "Suleyman Magnificul" din serialul cu acelasi nume, care l-a consacrat definitiv.