Prim-procuroarea braşoveană Carmina Reit susţine că o concluzie în privinţa condiţiilor producerii accidentului în care au murit trei persoane este prematură, potrivit ziarulring.ro. De asemenea, aceasta a precizat că în momentul de faţă nu se poate spune din vina cui s-a produs tragedia.
"Nu se poate spune! Este extrem de prematur pentru a spune în ce condiţii s-a întâmplat accidentul". (...) Începerea urmăririi penale nu înseamnă constatarea vinovăţiei (...) N-am stabilit cert, deocamdată, din vina cui s-au produs nişte leziuni în acest accident (...) Leziunile celor doi minori necesită sub zece zile de îngrijiri medicale, deci nu este antrenată răspunderea penală", a declarat Carmina Reit, prim-procuror al Braşovului.