„Glasul pământului este acum glasul peretelui”. Primul film care documentează istoria de 30 de ani a graffitiului din România
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„De ce scriu ăștia pe pereți” este documentarul care încearcă să explice fenomenul despre graffiti și street art în România, din ultimii 30 de ani. Regizat de Alin Boeru, filmul a apărut la inițiativa artiștilor stradali John Dot S și Robert OBERT, alături de Maria Bălan. Ce înseamnă arta stradală și graffitiul din România și care este diferența dintre artă și vandalism? Dar dintre artă și reclamă stradală?
Cuprins:
- „Și-au permis să fie copii și la maturitate”
- Un documentar care deschide ușa spre publicul larg
- „E o oglindire a ceea ce există în societate”
- Artă vs vandalism
- „Nu vrem graffiti aici. Vă mulțumim”
- Relația instituțiilor publice cu arta urbană
- Femeile care desenează cu spray-uri
- „O formă de artă necesară”
- Comercial vs underground?
Erpd, Cage, Pisica pătrată, Kero Zen, Cristian Neagoe, Sinboy, Pandele, Harcea Pacea, Dan Perjovschi, Pulsar Sinaps, Homeboy, Irlo, Wanda Hutira sunt numele câtorva dintre artiștii care apar în documentar și care răspund la întrebarea „De ce scriu ăștia pe pereți”.
Documentarul a pornit de la prietenia regizorului Alin Boeru cu John Dot S și Robert OBERT și trasează un fir roșu în încercarea de a înțelege răspunsul la întrebare, dar și lumea grafferilor.
„Deși am pornit ca un observator obiectiv, până la final, am ajuns destul de implicat, având ocazia să experimentez cu spray-ul pe diverse suprafețe, să urc pe schele, să fiu martor al interacțiunii cu oameni obișnuiți”, spune Boeru. Documentarul la care a lucrat, primul pentru el, a însemnat și un soi de căutare de sine, care, la final de proiect, în 2022, l-a determinat să renunțe la viața de corporație.
„Și-au permis să fie copii și la maturitate”
Finalul proiectului nu i-a adus lui Alin Boeru un răspuns universal valabil. Dar asta îl bucură. Cum au răspuns artiștii din documentar la întrebarea care dă titlul: De ce scriu ăștia pe pereți?
„E ceva ce vine din interiorul lor și se amestecă, uneori, cu o doză de adrenalină, dorința de reverberație și câteva grame de ego. La nivel poetic, cei care scriu sau colorează pe pereți sunt, adesea, cei care și-au permis să fie copii și la maturitate”, crede Boeru.
Cei care fac asta sunt oamenii care nu au obosit niciodată să se caute pe sine, susține el, să studieze fenomenul, să experimenteze cu diferite tehnici, să cerceteze în diferite forme de caligrafie, să nu renunțe la „acest virus”, în ciuda faptului că, în mare parte din timp, le consumă resurse, mai degrabă decât să le aducă vreun câștig material.
Un documentar care deschide ușa spre publicul larg
Fenomenul însă este prezent de 34 de ani în România, iar primele însemne pe pereți au început la Revoluție, cu mesaje precum „Jos Ceaușescu.”
„Filmul oferă posibilitatea tuturor celor care au fost vreodată supărați că cineva le-a desenat pe gard sau pe zidul blocului să înțeleagă că, pentru toate lucrurile care ne separă, există la fel de multe care ne apropie de acești oameni”, explică Boeru, nu fără a sublinia că filmul nu a fost gândit doar pentru comunitatea pe care o prezintă, ci deschide și o ușă spre publicul larg, expus zi de zi la creațiile oamenilor cu spray-uri.
„E o oglindire a ceea ce există în societate”
Robert OBERT, unul dintre cei mai apreciați artiști urbani români, ilustrator, grafician, crede că unul dintre motivele pentru care „scriu ăștia pe pereți” are legătură cu maturizarea noastră.
Nu mai e glasul pământului, e glasul peretelui. Mereu a fost relevant ce se întâmplă pe pereți, e o oglindire a ceea ce se există în jur, în societate. Înseamnă că încă e ceva viu pe aici.
El vede arta și ca o deturnare de la realitatea apăsătoare în care trăim. Realitatea pe repede-înainte. Iar prelungirea în spațiul public e importantă pentru că astfel arta devine accesibilă unei plaje extinse de public. O formă de expresie artistică poate atenționa asupra unor spații, poate fi produsă specific pentru anumite părți din mobilierul urban, iar asta ajută la schimbarea percepției celor din jur, susține artistul.
„Tot în aceeași oală și are loc și manifestul, care cred că încă e important să fie prezent atât timp cât există neregularități în ceea ce privește sistemul din care facem parte. Arta urbană e o sumă interesată de expresie umană, dar și artistică, unde găsim diverse tipuri de estetică și concept, uneori chiar îmbinate surprinzător, care generează o mulțime de emoții variate și care uneori stârnește ceva în oameni”, completează artistul.
Regizorul Boeru crede că și graffitiul fără mesaj rămâne relevant. El și-a petrecut mult timp în fața unor graffitiuri de pe străzile din București, unde a încercat să deslușească literele, a urmărit liniile de contur, efectele, geometria. „Cred că estetica, folosirea luminii, caligrafia, locul în care sunt amplasate le ridică, din punctul meu de vedere, la rang de artă”.
„Simpla lor prezență în spațiul public indică viață, semnalează trecerea noastră pe acolo, printr-o galerie în aer liber, spațiul public”, mai susține regizorul Boeru.
Artă vs vandalism
În iulie 2022, a intrat în vigoare „legea graffiti”, prin care sancțiunile pentru „imprimarea de însemne, înscrieri, desene sau imagini, fără drept, prin orice mijloace, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice, precum și deteriorarea prin orice mijloc a acestora” se pedepsește cu amenzi între 3.000 și 6.000 de lei. De asemenea, cel care a săvârșit fapta trebuie și să repare pe propria cheltuială ceea ce a desenat. Documentarul aduce în discuție și legea graffiti și redă o discuție cu deputatul PNL Sebastian Burduja, cel care a propus acest pachet legislativ.
Când vine vorba de această practică, Boeru spune că nu o susține, dar crede că vandalismul nu exclude conceptul de artă.
„Punând vopsea peste statui sau clădiri de patrimoniu, consider că faci un deserviciu ambelor ramuri artistice. Sunt de acord că lucrurile poate au scăpat de sub control acum și că spațiul public este asaltat din toate direcțiile: de la cuvinte scrise aiurea pe pereți la afișe cu diverse concerte lipite fără aprobare, la piece-uri de graffiti elaborate, la mesh-uri publicitare imense, la marketing de gherilă practicat de diverși politicieni, prin stencil-uri realizate și diseminate contra cost de aceiași grafferi pe care îi vizează legea antigraffiti. Există o ipocrizie la nivel general când vine vorba despre discuția vandalism vs artă”, precizează el.
Vorbește despre cel mai sonor nume la nivel mondial din arta stradală, Banksy, ale cărui lucrări, opere de artă tranzacționate de galerii de artă, pornesc dintr-un spirit vandal. „Sunt foarte curios care ar fi fost reacția publicului dacă pe Ateneu ar fi apărut un Banksy peste noapte”, se întreabă Boeru.
Libertatea a scris în noiembrie 2021 că Ateneul Român, clădire-monument construită între 1886 și 1888, se degradează, iar pe pereții clădirii au apărut graffiti.
„Nu vrem graffiti aici. Vă mulțumim”
OBERT asociază termenul de vandalism cu distrugere. Îi este greu de crezut că desenele care pot fi acoperite „de o mână de vopsea” se pot încadra în vandalism.
„E o etichetă care îmi zgârie urechile de fiecare dată, la fel ca și eterna și clișeica întrebare artă sau vandalism?, care are o încărcătură de senzațional și generează probleme digestive. Niște oameni se exprimă și pare că instinctul ăsta îl avem de prin peșteri, dar la un moment dat s-au trezit unii să decidă unde și cum anume e loc pentru el”, spune ferm artistul.
Ce le-ar spune însă locatarilor din blocurile pe ale căror ziduri apar afișe de tipul: „Mulțumim, nu vrem graffitti aici”, lângă mesaje precum: „Jos cu sataniștii care ne conduc”?
„În primul rând le-aș spune că sunt puțin confuzi, dar asta nu e vina lor. Nu avem suficientă răspândire a unor informații, cu atât mai puțin când vine vorba de o cultură care nu e neapărat acceptată în totalitate, ca să nu mai zic de înțelegere. Ironia e că da, fix unde au rugat frumos, a venit beleaua pe cap, but that’s life in the big city (dar asta e viața în orașele mari, n.r.). Le-aș trimite filmulețul ăsta: Red graffiti”.
În filmuleț este redată povestea dintre artistul Mobstr și autoritățile municipale. Artistul a scris pe un zid din Londra, în 17 iulie 2014, declanșând un dialog „pe perete”, timp de un an, cu autoritățile.
Relația instituțiilor publice cu arta urbană
Robert crede că nu există graffitiuri pe monumente sau instituții publice, dacă acele clădiri nu te „invită”. El dă exemplul clădirii Universității București, spațiu pentru astfel de însemne încă de la Revoluție.
Artistul aduce în discuție problema unui dublu standard, când autoritățile folosesc graffitiul drept țap ispășitor pentru că nu vor să-și asume numărul impresionant de clădiri istorice și de patrimoniu lăsate în paragină, în stadii avansate de degradare, așa că e mai simplu să sugereze că „alții le-au făcut urâte, ia uitați”.
În același timp, Robert OBERT este și unul dintre artiștii care lucrează cu instituții sau primării pentru arta stradală pe care o face. Spune că nu are pretenția ca autoritățile să promoveze genul acesta de artă, dar „e bine să existe cooperare, chiar dacă negocieri vor exista permanent”.
Mai mult, crede că publicul pare să accepte mai ușor și să înțeleagă mai bine, în momentul în care autoritățile au dat OK-ul.
„Rolul lor ar fi să aprobe în mod coerent manifestarea asta, să nu cenzureze propuneri sau lucrări impulsiv și fără o pregătire, să faciliteze proiecte mult mai activ, să creeze un cadru mai bine orientat pentru asta, pentru că există avantaje de toate părțile”, adaugă el.
Femeile care desenează cu spray-uri
„De ce scriu ăștia pe pereți” arată și cum domeniul este dominat de bărbați, întrebare pe care și-a pus-o și regizorul odată cu documentarul. Inițial, a crezut că este vorba despre o atitudine misogină din partea artiștilor bărbați, apoi s-a gândit la riscurile pe care această formă de artă le presupune, cât și la efortul de a urca pe schele, nacele, de a căra spray-uri, de a intra în locuri greu accesibile sau chiar de a fugi de poliție.
Însă, odată cu interviurile, el le-a descoperit pe Rose, Sway, Wanda, Ocu, Luna, Atoma, Fays (toate grafferițe sau artiste stradale). „Mi-am dat seama că, atunci când vine vorba despre artă urbană, nu e nevoie să vorbești de artiști-bărbați și artiști-femei, ci, pur și simplu, de artiști”.
„O formă de artă necesară”
„Fie că ne place sau nu, arta urbană va exista întotdeauna. Fie că va fi doar o semnătură cu markerul pe un stâlp, patru litere stilizate cu vopsea pe garnitura unui metrou, un personaj desenat pe zidul unei clădiri părăsite sau un mural făcut cu aprobare de la primărie și asociația de proprietari, această formă de artă e necesară”, crede cu tărie Alin Boeru.
Regizorul amintește că în SUA, locul unde a apărut mișcarea, totul a pornit de la niște litere scrise cu markerul de câțiva puști pe ziduri și pe trenurile care traversau orașele, având ca scop clar o „gâdilare a egoului”.
La noi a venit ca o formă de protest și strigăt de disperare - într-o perioadă când nimeni nu se întreba dacă e vandalism - și a ajuns în prezent un mediu dinamic, eclectic, unde limitele sunt forțate zi de zi, în materie de stil, spațiu și accesibilitate.
Comercial vs underground?
Se va pierde spiritul anarhist din arta stradală, dacă artiștii sunt plătiți? Rober OBERT crede că nu se pune problema așa. De ani buni instituții, ONG-uri, companii private, festivaluri dedicate plătesc pentru picturi murale sau intervenții de artă stradală.
„Suntem în rândul lumii să zicem, dar asta nu înseamnă că nu va mai exista graffiti, merg împreună foarte bine și uneori se și întâlnesc. Sigur că există și va continua grija pentru felul în care se formulează în funcție de context, și până la urmă ține și de alegeri personale ale artiștilor. Dar pentru mine, o lucrare în spațiul public care e făcută excesiv sub influența exterioară a creatorului ei își pierde calitățile de real street art și intră în sertarul advertisingului. Și putem să-i respectăm virtuozitatea cu care a fost făcută, dar nu e mai mult decât o reclamă”, concluzionează el.
Ce-și dorește regizorul Alin Boeru de la documentarul său?
„Sper să-i facă mai atenți la pereții pe lângă care trec, să caute înțelesul din spatele unei opere, să se oprească și să intre în vorbă cu artiștii cocoțați pe schele, să admire combinațiile de culori, să citească mai mult despre fenomen, să participe la tururi de street-art și graffiti prin București sau alte orașe ale lumii, ca metodă alternativă de a descoperi spațiul urban”, încheie el.
hurricane 03.12.2023, 19:25
arta e arta , daca pictorul x desena/ picta pe un perete mai aveam noi opere de arta
asdqaz 03.12.2023, 19:31
unii ca arta, altii ca atat ii duce capul
Dori.l 03.12.2023, 19:39
Un fel de arta daca pastreaza niste limite estetice care nu deranjeaza privirea.
Perrrkele 03.12.2023, 20:41
Graffiti e anti-sistem. Muralele aste legale, cu aprobări, sunt nişte hipstereli fără fond.
Gore24 04.12.2023, 01:06
Un articol foarte interesant! Îmi place!