După ce l-a auzit pe Mihai Trăistariu că a spus că a avut inclusiv relații cu femei măritate și cu studente care aveau cu 20-30 de ani mai puțin decât el, Rux, care este influenceriță și fostă concurentă la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, a reacționat dur în mediul online.
„Un bărbat adevărat niciodată nu ar sta cu o astfel de diferență de vârstă. Și, lăsând la o parte diferența de vârstă, niciodată nu s-ar plânge că la 50 de ani umblă cu una de 20 de ani și îi cere bani. Aveți zero masculinitate, zero orice ține de a fi bărbat. Ești un penibil și vei rămâne un penibil! Nu ești bărbat, ești în catalog la creaturi. Ființe care respiră degeaba”, a răbufnit Rux, care a stârnit reacția lui Mihai Trăstariu.
Pentru Click, Mihai Trăistariu a precizat, referitor la „complimentele” primite de la Ruxi Opulenta: „I-am dedicat această poezie, „Studenta și băiatul cu bani”. Am compus versurile, azi dimineață, cam într-o jumătate de oră. Atât am de spus”.
„Într-o urbie Opulentă/, Stătea cuminte o studentă/, Pe brânci muncea, dar și visa/, Gândind că ar reuși, cândva/, Dar, iată-l, vine un tânăr șic/, Cu bani mașină și un plic: «De ce să mai muncești atât?», rosti băiatul hotărât/, Și vorbe dulci, și promisiuni, c-o ține în brațe și… minciuni/, Dar ea îi vorbi cu apăsare: «Ce obții ușor, ușor dispare»/, Mai bine stau în banca mea și nu depind de «nimenea»/, Așa că, vere, las-o moartă!/, Eu nu-mi doresc să fiu o «toartă»/. Și-a mers pe calea ei curată,/ Cu munca ei, ne-ndatorată/. Morala-i clară, fără grai: nu sta la mila vreunui crai!”.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/02/rux-si-opulenta-ruxi-l-a-atacat-pe-mihai-traistariu.jpg)
Ce a zis, de fapt, Rux despre Mihai Trăistariu
Invitat în podcastul lui Jorge, Mihai Trăistariu a spus adevărul despre femeile din viața lui. „Am avut vreo 10-11 relații. Acum sunt singur. (…) Nu mi-am luat decât puștoaice, care sunt foarte mici și îmi spunea și Daddy, Tati. Zic: Nu mai zice din astea! Adică tatăl ei avea 39 de ani, eu aveam 40. Și îmi zicea: Tu ești mai mare decât tati. Cred că atracția sexuală vine prima și apoi restul. Aici e o greșeală la mine”, a declarat Mihai Trăistariu.
Rux nu l-a iertat și a transmis în mediul online: „Băi… nu există… Sunt excepții, dar vorbesc în general: bărbatul român, cea mai joasă specie, cea mai proastă creatură de pe pământul ăsta. Mă apucă nervii! Și a zis că el la 50 de ani umblă doar cu fete mult mai tinere, de 20 de ani, și toate îi zic Daddy. Băi, bolnavilor! Tot el se plânge că fata e studentă, pentru că are cu 30 de ani mai puțin decât el… Păi de ce ți-o iei cu 30 de ani mai mică? Nu ca să o ții tu? Păi asumă-ți că ți-au luat-o mai mică! Muncește pentru ea, dă-i bani! Băi, bolnavilor…
Păi nu vă sperie bărbații care au o vârstă și umblă cu femei cu 20 de ani mai mici decât ei? Pe mine mă sperie chestia asta. Pe mine mă sperie ca bărbatul să nu aibă o limită de vârstă sănătoasă. Tu să ai 40-50 de ani și să umbli cu una de 19-20? Ești bolnav și nu ești bărbat! Nu poți să îți asumi masculinitatea. Ești bolnav și nu poti să faci față la nimic… Dar și să te plângi că vor alea bani? Ce să facă cu unul de 50 de ani? Ce să facă alea, săracele? Aveți probleme grave!
Un bărbat adevărat niciodată nu ar sta cu o astfel de diferență de vârstă. Și, lăsând la o parte diferența de vârstă, niciodată nu s-ar plânge că la 50 de ani umblă cu una de 20 de ani și îi cere bani. Aveți zero masculinitate, zero orice ține de a fi bărbat. Ești un penibil și vei rămâne un penibil! Nu ești bărbat, ești în catalog la creaturi. Ființe care respiră degeaba. Pentru ce vrei să stea cu tine fata aia? Pentru ce să umble cu tine, dacă nu oferi nimic? Îi pierzi timpul”, a spus Rux pe celebra rețea de socializare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2cd96b6319e816b58293904327875020.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a57a217653c94b9e5283595ea068becb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e73cd218a1107f4950fa62dbc2e9206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0ce8a0f7aa85e3dfb6b0a2d15e04cd6c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_51d79b503709327212206eab7e4158f5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c93a0548acde38c79d398221fa38bcb2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ccf110d56050531b1e8fee52105736dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_37961922f8151a784651b014bd13860d.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7e936fdbb4a25bd9ec923675e0e29a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_edf4d0187c98d248a23f15f70a888db7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b300e57ca2b531de91ff19e98f2e7b7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_099fb3c053bef896fff1157a95dbf95d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5eaac5dd5a1a170321f29e0f20fe3e9d.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ee0474c464a0710137e1581d11967fac.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3463a5387082c3dbd01c18264d64ba5b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bataie-centrul-vechi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/whatsapp-image-2026-05-22-at-17-15-57-2-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/04/tom-hardy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dan-negru-2.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ca80998db4a3dfcb9ab1fc8fea601b0f.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e05e8dba15f5992ed30b82005e8d8610.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/01/hepta4770859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-23-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tren-supraaglomerat-in-elvetia-scaled-e1779458903606.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/geanta-bebelusului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/o-gramada-de-pepeni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sos-pesto-pe-un-fund-de-lemn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/preot-constantin-necula-la-pitesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/primul-salvator-martor-ajuns-liftul-cazut-cu-7-oameni-ministerul-transporturilor-povesteste-ce-a-vazut-1-e1779480873477.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/masina-de-lupta-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pilotul-roman-care-a-doborat-o-drona-in-spatiul-aerian-din-estonia-a-fost-decorat-de-radu-miruta-si-conducerea-mapn-8-e1779470216365.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.