RĂZBOI PE FAŢĂ LA ANTENE! MIRCEA BADEA ŞI MIHAI BENDEAC, LA CUŢITE!

Comentează
Arhiva foto

Războiul dintre actorul Mihai Bendeac, realizatorul show-ului iComedy de la Antena 1, şi Mircea Badea, prezentatorul emisiunii "În gura presei", de la Antena 3, ia amploare.
Mircea Badea a scris, recent, pe pagina sa de Facebook, tot felul de lucruri legate de Mihai Bendeac.
"Tocmai mi-a zis cineva că Bendeac are o nouă emisiune cu unu de la Cluj sau ceva. Şi cică e invitat Florin Salam. Nu e rău, dar anunţati-mă când vine Leo. Sau Cap de porc", a postat prezentatorul de televiziune.

De asemenea, Badea a mai scris pe site-ul de socializare:
"E amuzant cum unu care dădea telefoane la patronat ca să ceară plângând intervenţie faţă de exprimarea publică a unui "coleg de trust" declară acum că va lupta până la ultima picatură de sânge pentru dreptul la libera exprimare. highcomedy".
Actorul a ripostat pe site-ul de socializare, unde a făcut şi un printscreen la pagina de Facebook a lui Badea:
"De două zile, brusc, o singură preocupare: EU.






Urmează: Bendeac e ”băsist” (evident!!!), Bendeac e un drogat fiindcă fumează iarbă, Bendeac e gay, Bendeac este un antitalent, Bendeac a ucis-o pe Elodia, Bendeac e un hipster obosit precum cei care protestează anti-Roşia Montana, Bendeac e un gunoi etc.

Vor apărea mari statui ale actoriei româneşti care vor spune că, de fapt, trebuie să fiu interzis pe televizor.

Maşinăria funcţionează perfect, prieteni.

Dacă asta trebuie să suporte un tânăr care refuză să plece capul şi ţine cu dinţii la libertatea de exprimare într-un stat european, nu e o problemă.

Aş vrea un singur lucru. Să afle oamenii cât câştig eu pentru un show tv. Atunci vor înţelege că gestul de a refuza să mai apar pe sticlă până nu sunt liber să exprim ce simt e un act de eroism. Cine ar renunţa la asemenea bani pentru ceva atât de idealist?

Well, sunt mândru să mă uit în oglinda şi să răspund: EU, frate! EU!

Într-o ţară în care unii îşi vând şi mama pentru un pumn de arginţi, într-o ţară în care manipularea pe tv a devenit lege organică, într-o ţară în care ”vedetele” sunt dispuse la orice ca să apară pe sticlă, cred că e nevoie de eroi.

Nu avem dreptul de a comite greşeala generaţiei părinţilor noştri. Nu avem dreptul de a sta ca oile şi a face compromisuri pe sistemul ”stai în banca ta şi vezi-ţi de binele tău”.

În momentul în care ai notorietate şi se uită, săptămânal, sute de mii de oameni la tine, eşti responsabil. Sau, mă rog, aşa gândesc eu.

Alţii au câştigat notorietate doar ca să se umple de bani şi să intre peste rând la transplant de rinichi, exact cum făceau pe timpul lui Ceauşescu la coadă la ouă. Şi nici după ce fac asta, nu au bunul simţ de a organiza o campanie prin care să-i convingă pe oameni că e bine să devină donatori.

O s-o facem tot noi, ăştia tineri, şi p-asta. Da. Noi, ăştia... Hipsteri, rataţi, drogaţi.

Încă mai cred în dreptate. Încă mai cred în generaţia mea.

Sper să revenim cât de curând pe tv. Mă bucur că iComedy a avut succes încă de la prima ediţie. Mai e mult de muncă. iComedy este, momentan, la 40% din ce putem face. Dar starea noastră de eternă nemulţumire de sine e garanţia că evoluăm. Dacă nu se va putea să revenim, rămâne Internetul.

Înca mai sper că vom fi lăsaţi să ne facem profesia aşa cum e normal.

O seară bună, oameni!".La scurt timp, Mircea Badea a ripostat, făcând şi el un printscreen la pagina de Facebook a lui Mihai Bendeac."Nu e adevăraaaaat. Mai am şi altă preocupareeeee: caaaap de poooorrrrcccc", a scris Mircea Badea.Citeşte şi: Mircea Badea FACE PRAF O COLEGĂ DE TRUST! Vezi CE L-A STÂRNIT! FOTO

BOMBĂ! Emisiunea lui Mihai Bendeac, SCOASĂ DIN PROGRAM? Reacţia lui: "Voi lupta până la ultima picătură de sânge"

Dragostea ÎI CREEAZĂ şi NEPLĂCERI lui Mihai BENDEAC. Iată CE A PĂŢIT LA MAŞINĂ

Bendeac perseverează: «De ce nu şi-a vândut domnul Arşinel vila de la mare ca să-şi cumpere rinichi?»

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
11:49
Alocație unică de naștere de 3.000 de euro pentru fiecare copil: măsură istorică luată pe o insulă din Grecia
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!