Recomandare. Un film pentru cei care se simt neputincioși în fața suferinței psihice

Comentează
Arhiva foto

Belgianul Joachim Lafosse arată în „Neliniștiți” / „Les intranquilles” cât de greu e să trăiești cu cineva care suferă de tulburare bipolară (depresie maniacală). Filmul a debutat anul trecut în prima competiție de la Cannes, iar în România rulează din 8 aprilie 2022. Faptul că e inspirat din propria experiență a regizorului îi justifică în bună măsură alegerile artistice.

„Îmi amintesc, eram adolescent și când tata s-a internat ultima oară (n.red. - în urmă cu 30 de ani), mi-a fost frică să stau cu el. Vorbeam cu fratele meu că ar trebui să apară un film care să spună cum stau lucrurile. A fost nevoie de timp ca să reușesc să fac acest film”, spune Joachim Lafosse într-un interviu. Citatul e complex, de aceea l-am ales. El sugerează nu doar că și fiul a rămas marcat sau că filmul e spus din punctul de vedere al acestuia, dar mai ales că cinemaul poate oferi o oglindă celor care se confruntă cu această afecțiune teribilă.

„Aparținătorii” pot vedea pe ecran că nu sunt singurii care trec prin asta și că nu trebuie să se simtă vinovați crezând că n-au făcut mereu tot ce era posibil.

„Nu mai pot! Îl iubesc pe tatăl tău, dar e prea mult”, își amintește Lafosse că i-a spus mama sa, când a intentat divorț. Și cuplul din film se separă când soția nu mai poate duce responsabilitatea întregii familii și, mai ales, când nu mai poate să-și vadă soțul incapabil (în opinia ei) să lupte.

Filmul nu pare să ofere mai multă empatie bolnavului decât aparținătorilor, iar acesta e unul din lucrurile care dau de gândit.

Soția nu acceptă ideea de boală psihică și continuă să-l trateze pe soț ca pe o persoană normală care refuză să-și ia medicamentele. Nu e de mirare, tulburarea bipolară (a doua ca gravitate după schizofrenie) poate apărea între 30 și 50 de ani la un om cu care ai fost căsătorit 10 ani și pe care îl știi într-un fel, dar care într-o zi devine altul.

Filmul nu vorbește despre limitele suportabilității într-o astfel de relație, cât despre dificultatea apropiaților de a accepta că acela de lângă ei nu mai e cel pe care-l știau nici în fazele când pare normal.

Faptul că soția din film (Leïla Bekhti) nu reușește nici până la genericul de final să se împace cu boala psihică vine din faptul că trăiește cu imaginea pe care o avea despre soț (Damien Bonnard), de aceea așteaptă sau forțează ca el să redevină ce a fost, ceea ce e imposibil.

Niciun personaj nu se schimbă structural până la final, deși soției i se termină bateriile, iar soțul trece pe medicamente, chiar dacă nu se va vindeca niciodată. În schimb, copilul se încarcă cu ce vede, preluând de la mamă probabil anxietatea și depresia, iar de la tată probabil teama că și el se poate îmbolnăvi (un anumit procent din copiii celor cu tulburare bipolară pot dezvolta mai târziu boala). Plus propriul sentiment de insecuritate venit din situații într-adevăr periculoase și din gradul de impredictibilitate a bolii.

De aceea copilul din film (interpretat de Gabriel Merz Chammah, nepotul lui Isabelle Huppert) începe să treacă și el de la tandrețe la respingere, fluctuațiile lui de temperament putând părea inexplicabile unui cinefil nefamiliarizat cu boala.

„Neliniștiți” nu parcurge o distanță între punctele A și B. În primele 40 de minute se întâmplă același lucru - soțul în stare maniacală e greu de ținut în frâu, dar una e când se apucă să repare biciclete la 2 noaptea și alta când vrea să ducă copilul cu mașina la școală.

Nota predominantă a filmului e, în orice caz, neputința familiei de a face față unui stres constant.

Tatăl lui Lafosse e fotograf, dar personajul din film e pictor, deci are tot o ocupație creativă care-i permite să-și canalizeze vitalitatea exacerbată din stările maniacale – de aici, în parte, refuzul de a-și lua medicamentele. Când lucrează, e turat la maxim, iar interpretul Damien Bonnard, care are și studii de pictură, te face să nu distingi între fază maniacală și pasiune artistică.

Unul din lucrurile care fac ca această boală să fie atât de greu de dus de apropiați e dificultatea de a înțelege când cel de lângă tine e într-o fază maniacală sau când e doar agitat ca oricare dintre noi.

Probabil cel mai bun mod de a vedea filmul e să nu încerci să-l înțelegi. O dată pentru că tulburarea bipolară e impredictibilă, apoi pentru că Lafosse pare să rememoreze evenimente și stări reale. Nu cred că trebuie să fii dur nici dacă ești critic de film și știi că e vorba de ceva atât de personal.

Ajuns pe ecranele din România la puțin timp după Ziua Mondială a Bipolarității, marcată anual pe 30 martie (ziua nașterii lui Vincent van Gogh, un bipolar celebru), „Neliniștiți” pare mai mult destinat celor care trăiesc în preajma acestor persoane decât bolnavilor propriu-zis. Iar aceștia se regăsesc în el, dovadă mărturia de mai jos a unui spectator, găsită pe site-ul francez allocine.fr: “am cunoscut aceste faze ca aparținător și pot spune că filmul e reprezentativ și absolut just și pentru nefericirea bolnavului, și pentru cea a soției. E acest sentiment de neputință în ciuda tuturor eforturilor și, mai rău, sentimentul iremediabil de paranoia și dificultatea de a avea încredere în cel drag pentru că în orice moment el poate trece de la o fază la alta și poate pune în pericol anturajul, dar și pe sine”.

Trailer:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: Filme
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!