Fabrizio Corona, un celebru paparazzo italian, a fost condamnat, joi, la trei ani şi opt luni de închisoare pentru şantaj şi tentativă de şantaj în cazul fotbaliştilor Francesco Coco şi Adriano şi al motociclistului Marco Melandri, relatează Mediafax.
Fotograful a devenit foarte controversat, după ce s-a descoperit că mai multe vedete, printre care şi câţiva faimoşi jucători de fotbal, au fost şantajate, pentru ca fotografii compromiţătoare cu aceştia să nu fie publicate.
Fabrizio Corona, pentru care s-a cerut o pedeapsă de şapte ani şi două luni de închisoare, a fost însă achitat la capetele de acuzare privindu-i pe moştenitorul Fiat, Lapo Elkann, fotbalistul Alberto Gilardino şi omul de afaceri Gianluca Vacchi.
Fotograful a fost acuzat că le-a cerut 200.000 de euro şefilor de la Fiat pentru a nu face publică o întâlnire cu un transsexual cu care copilul teribil al familiei Agnelli a petrecut o noapte, în 2005.
Tribunalul i-a interzis lui Corona să-şi exercite funcţiile publice pe o perioadă de cinci ani.
"Mi-e ruşine că sunt italian (...) Nu mai am încredere în lege. Este o ruşine, în acest caz ar trebui să fie condamnate toate agenţiile foto din Italia", a spus Corona, citat de Mediafax.