Mioara Roman l-a cunoscut pe Cornel Patrichi în urmă cu mai bine de 40 de ani şi au avut o relaţie care nu a durat prea mult.

„În 1971, cu doi ani înainte să-l cunosc pe Petre, Cornel Patrichi a fost iubitul meu. După câteva luni, mi-a zis că nu mă merită, că el e un golan. Când l-am cunoscut pe Petre, s-a aflat în oraș, în lumea bună artistică a Capitalei.

Îmi dă telefon Cornel și îmi spune: «Mioara, am auzit că ai găsit unul pe măsura ta». «Da, pe măsura mea, depinde cum o iei.» «Hai, la examen!» Și m-am întâlnit cu el la Ateneu și am stat de vorbă vreo două ore. Mi-a zis să aduc și poze. Și a zis: «Da, ăsta e de nivelul tău!» «Și e mai deștept ca tine!», l-am tachinat eu. «Aici am niște dubii, dar, mă rog…»11-patrichi-GM__1404

Peste vreo săptămână, îmi dă din nou telefon și mi-a zis «Bravo, îți dau voie să te măriți cu ăsta». Peste încă o săptămână, mă sună iarăși Cornel: «Mioara, tot ca prieten, eu nu numai că te-am iubit, te-am și admirat și respectat. E ceva la Petre… aparent nu are niciun defect. Care o fi defectul?» Asta înseamnă un artist cu scânteie… El a simțit că Petre e un om slab în relațiile interumane”, a povestit soţia fostului premier, pentru sursa citată.

Cornel Patrichi a murit pe 5 aprilie 2016. Fostul jurat de la „Dansez pentru tine” a fost diagnosticat în urmă cu cinci ani cu cancer pulmonar, iar de atunci se luptă cu boala. Deşi la sfârşitul anului trecut a suferit o nouă operaţie la plămâni, pentru a scăpa de cancer,  lucrurile s-au agravat.

Cornel Patrichi a fost înmormântat în cimitirul din Pipera.

Războiul dintre familia Becali și Anamaria Prodan ajunge la un alt nivel: zvonuri despre infidelități
PARTENERI - GSP.RO
Războiul dintre familia Becali și Anamaria Prodan ajunge la un alt nivel: zvonuri despre infidelități
Salman Khan o OBLIGĂ pe Iulia Vântur să facă asta! Totul a fost dezvăluit de o concurentă de la emisiunea Big Boss
Playtech.ro
Salman Khan o OBLIGĂ pe Iulia Vântur să facă asta! Totul a fost dezvăluit de o concurentă de la emisiunea Big Boss
Descoperirea făcută de medici în cazul unei fetițe britanice care se plângea de durere de dinți. O radiografie a scos la iveală o problemă mult mai gravă
Observatornews.ro
Descoperirea făcută de medici în cazul unei fetițe britanice care se plângea de durere de dinți. O radiografie a scos la iveală o problemă mult mai gravă
Horoscop 11 aprilie 2021. Racii știu de ce se agită, au un scop clar în minte, dar ceilalți nu înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 11 aprilie 2021. Racii știu de ce se agită, au un scop clar în minte, dar ceilalți nu înțeleg
Ce înseamnă starea de somnolență de după masă? Pericolul de care nu știm și la care suntem expuși
Știrileprotv.ro
Ce înseamnă starea de somnolență de după masă? Pericolul de care nu știm și la care suntem expuși
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
BestSecret - cum faci rost de o invitație să cumperi haine cu reducere de până la 80% (PUBLICITATE)