Robert Turcescu și Mircea Badea sunt în război de ani de zile și, deși susțin că nu sunt rivali, cei doi nu ratează ocazia de a se jigni. De unde a început totul?
„Cred că pleacă totul de prin anul 2004, când Mircea Badea m-a rugat – fiind într-un moment de disperare din punct de vedere profesional, că nu avea loc de muncă şi-i arsese fabrica de chibrituri de la Gherla – să ne întâlnim, să-l ajut să ajungă la Realitatea TV. Eu eram destul de proaspăt intrat în relaţia de colaborare cu Realitatea, nu aveam pâr­ghii din punct de vedere administrativ sau decizio­nal, aşa că i-am explicat totul lui Sergiu Toader, care se afla la conducere. Sergiu Toader, care lucrase cu Mircea Badea deja şi ştia ce face şi ce poate, a spus că nu are nevoie de un comediant de televiziune la un post de ştiri. I-am transmis lui Mircea, dar el cred că a considerat că n-am vrut să-l ajut. Ce s-a în­tâmplat cu el după e un fel de degradare accelerată a caracterului unui om. Se întâmplă la firile slabe şi la indivizii care se văd rapid cocoţaţi într-o ierarhie socială şi financiară şi care uită de unde au plecat. Oamenii care jignesc pocind nume, invocând fa­milia şi recurgând la invective nu merită o replică şi nici măcar o încercare de reconciliere. Îl ignor. N-am nimic de împărţit cu per­sonajul”, a spus Robert Turcescu pentru revista OK, precizând că nu îl leagă nimic de realizatorul emisiunii „În gura presei”, nici măcar rivalitatea, concurența sau dușmănia.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Să pună mâna pe carte””

„Ca să ne putem numi rivali, ar trebui ca el să conteze. Apreciez oamenii care au simţul polemicii, care sunt bine mobilaţi din punct de vedere intelectual, care ştiu să aibă replică inteligentă sau care mă pun în dificultate. Mircea Badea nu face parte din nicio astfel de categorie. E un mic go­lănaş de cartier, care a avut norocul să facă TV în România într-o perioadă în care se gustă glumele de cartier şi sunt priviţi cu mare atenţie maneliştii, golanii şi, în general, oamenii care au un limbaj tri­vial. Se vede asta în ratingul diferitelor personaje funambuleşti care apar la TV. Ăsta este norocul lui. În rest, să mai pună mâna pe carte!”, a completat Robert Turcescu.
 

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI