Vecinii Mădălinei Ghenea din Slatina au fost foarte surprinşi ieri, când au aflat că micuţa Madi frânge inimi în toată lumea. Ştiu cu toţii că fata e o mândreţe de olteancă şi că a înnebunit bărbaţii din Italia, ţara ei adoptivă, însă nu aflaseră că ultima ei cucerire ar fi chiar actorul Leonardo Di- Caprio, care tocmai s-a despărţit de actriţa Blake Lively (foto), din serialul “Gossip Girls”. “De mică a fost f rumoasă. Acum am mai văzut-o doar la televizor, că acasă nu a mai venit de câţiva ani”, ne-a spus Maria Pârvu, o vecină a familiei Ghenea.
Cu toate acestea, frumuseţea care a făcut- o celebră şi care i-a adus contracte cu case de modă din străinătate i-a provocat şi neplăceri. “În primele clase de liceu, la «Radu Greceanu», lipsea de la şcoală, pentru că pleca la prezentări de modă. În clasa a X-a, când a apărut în lenjerie intimă într-o revistă, conducerea şcolii a mutat-o la Colegiul Ion Minulescu”, ne-a povestit una dintre colegele Mădălinei. Schimbarea i-a prins bine, pentru că profesorii îşi amintesc de ea cu plăcere.
“A avut numai note bune şi, chiar dacă lipsea, învăţa în avion”, mărturiseşte Ioana Popescu, fosta dirigintă a fetei.
Alin, fratele Mădălinei, s-a mutat de câţiva ani la Milano şi locuieşte împreună cu sora sa. Cei doi sunt nedespărţiţi atât la petreceri, cât şi în vacanţe. Mai mult, Alina şi-a însoţit sora şi
la Festivalul de Film de la Cannes, unde au stat împreună pe un iaht închiriat.
Leonardo DiCaprio s-ar fi amuzat când a aflat că Mădălina Ghenea e româncă, a relatat o sursă din anturajul Mădălinei în presa italiană. Asta după ce, anul trecut, Livia Bistriceanu (foto, 42 de ani), o femeie cu probleme psihice, l-a hărţuit luni în şir.