ROMÂNII AU TALENT. La sfârşitul reprezentaţiei lor de arte marţiale de pe scena show-ului „Românii au talent, micuţii componenţi ai trupei Akikai Junior s-au grupat ca să asculte comentariile juriului.
Însă, înainte ca cei trei juraţi să vorbească, un puşti simpatic, membru al trupei, a izbucnit în lacrimi, din cauza emoţiilor şi tensiunii adunate în timpul reprezentaţiei pe scenă.
Micuţul a fost chemat imediat de juraţi la masa lor şi a fost consolat de Andra şi Andi Moisescu, care l-au luat în braţe, l-au mângâiat şi i-au spus cuvinte foarte frumoase.
„Ai fost foaarte foarte bine, mamă. Nu mai plâge”, i-a spus Andra micuţului.
„Aţi reuşit să faceţi spectacol”, a comentat Mihai petre.
„Mi-a plăcut foarte mult numărul vostru”, a afirmat Andi Moisescu.
Un alt puşti din grup l-a dat gata pe Mihai petre după ce a spus că atunci când se va face mare vrea să devină „marele Mihai Petre”.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
FANATIK.RO
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii