Unchii şi mătuşile Monicăi, care au văzut- o ultima dată în carne şi oase în urmă cu zece ani, nu sunt prea încântaţi de comportamentul nepoatei. Parcă prea îşi face de cap şi nu îşi vede de casă. “Eee… Monica e ca maică- sa, domnule! Era puturoasă de mică, ea dansa când lumea nu-şi vedea capul de treabă. Şi s-a dus după chinez pentru că am auzit că are bani, iar ea e materialistă”, mărturiseşte cu năduf Anton Duma Sep, unchiul fostei doamne Columbeanu din partea mamei. Nici Maria Cabalaş, soţia lui Petru, vărul Monicăi, nu e prea încântată de ce-a auzit: “Eu am o fată frumoasă de 18 ani, dar decât să ajungă vedetă ca Moni, mai bine se mărită aici, în Răcăciuni”.
Cuprins:
Localnicii îşi amintesc de fosta doamnă Columbeanu, care obişnuia să îşi petreacă vacanţele de vară la bunici, iar unii chiar se tem pentru siguranţa ei, având în vedere că despre chinezi se spune că ar fi destul de agresivi. “Eu nu o văd prea bine acum... Să nu vină în geamantan, că asiaticii ăştia sunt violenţi”, afirmă Mihai Frâncu.
“Eu, unul, dacă aş avea o fată, n-aş lăsa-o să-şi piardă tinereţea cu bătrâni şi cu chinezi”, intervine şi Iulian Adam, un alt sătean.
Irinel Columbeanu pare bântuit de gândul că fetiţa lui, Irina, ar putea părăsi ţara împreună cu mama ei. Milionarul a fost, ieri dimineaţă, la sediul Poliţiei de Frontieră, unde a depus o cerere prin care micuţei să-i fie dată interdicţia de a părăsi România. Libertatea a dezvăluit ieri că Moni i-ar fi promis iubitului ei chinez că pe 13 iulie va fi în America, împreună cu Irina, pe care să o folosească la o şedinţă foto pentru ceaiul Mr Pink. Femeia are de partea ei o hotărâre judecătorească, atacată însă în instanţă de Irinel, care îi permite s-o scoată din ţară pe Irina. Tocmai acest lucru încearcă milionarul să-l împiedice, mai ales că, spun sursele noastre, se teme că n-o va mai vedea niciodată pe Irina, dacă aceasta iese din ţară cu mama ei.