S-au anunțat nominalizările la Premiile Oscar. The Revenant a obţinut 12 nominalizări, dar au fost şi mari SURPRIZE

Comentează
istoria premiilor Oscar

The Revenant este filmul care a obținut cele mai multe nominalizări la prestigioasele premii: 12, urmat de producțiile Mad Max: Fury Road, cu 10 nominalizări, și The Martian cu 7 nominalizări.
Ca surpriză, specialiștii notează absența Carol din categoria Cel mai bun film, dar și faptul că Idris Elba nu a fost nominalizat la Cel mai bun actor în rol secundar. Tot surprize sunt considerate prezențele lui Tom Hardy, pentru The Revenant, și Lenny Abrahamson, pentru Room, în categoria celor mai buni regizori.
De asemenea, trebuie remarcat faptul că la categoria cel mai bun film străin, este nominalizat şi Son of Saul, producţie în care apare şi actorul român Levente Molnar.
Gazda show-ului din acest an va fi nimeni altul decât comedianul Chris Rock, acesta fiind la doua experiență de acest gen, după 11 ani.


Iată nominalizările:

Cel mai bun film:

The Big Short


Bridge of Spies

Brooklyn

Mad Max: Fury Road

The Martian

Room

Spotlight

Cel mai bun actor în rol principal:

Bryan Cranston - Trumbo
Matt Damon - The Martian
Leonardo DiCaprio - The Revenant
Michael Fassbender - Steve Jobs
Eddie Redmayne - The Danish Girl



Cea mai bună actriţă în rol principal:

Cate Blanchett - Carol
Brie Larson - Room
Jennifer Lawrence - Joy
Charlotte Rampling - 45 Years
Saoirse Ronan - Brooklyn



Cel mai bun regizor:

Adam Mckay - The Big Shiort
George Miller - Mad Max: Fury Road
Alejandro G Inarritu - The Revenant
Lenny Abrahamson - Room
Tom McCarthy - Spotlight



Cea mai buna actrita in rol secundar:

Jennifer Jason Leigh - The Hateful Eight
Rooney Mara - Carol
Rachel McAdams - Spotlight
Alicia Vikander - The Danish Girl
Kate Winslet - Steve Jobs



Cel mai bun actor in rol secundar:

Christian Bale - The Big Short
Hardy - The Revenant
Ruffalo - Spotlight
Rylance - Bridge of Spies
Stallone - Creed



Cel mai bun film străin:

Embrace of the Serpant
Mustang
Son of Saul
Theeb
A War



Cea mai buna coloana sonora:

Bridge of Spies
Carol
The Hateful Eight
Sicario
Star Wars: The Force Awakens



Cel mai bun film de animatie:

Anomalisa
Inside Out
Shaun the Sheep
Boy and the Wild
When Marnie Was There



Cel mai bun scurt metraj de animaţie:

Bear Story
Prologue
Sanjay's Superteam
World of Tomorrow


Cel mai bun scenariu adaptat:

The Big Short
Brooklyn
Carol
The Martian
Room



Cele mai bune efecte vizuale:

Ex Machina
Mad Max: Fury Road
The Martian
The Revenant
Star Wars: The Force Awakens



Cel mai bun scurt metraj de acţiune:

Ava Maria
Day One
Everything Will Be Okay
Shok
Shutterer



Cel mai bun machiaj şi hairstyling:

Mad Max: Fury Road
The 100-year-old Man Who Climbed Out of the Window and Diasappeared
The Revenant

Cel mai bun documentar - scurt metraj

Body Team 12
Chau Beyond the Lines
Claude Lanzmann
A girl in the river
Last Day of Freedom



Cel mai bun montaj de sunet:

Bridge of Spies
Mad Max: Fury Road
The Martian
The Revenant
Star Wars: The Force Awakens



Cea mai bună editare de sunet:

Mad Max: Fury Road
The Martian
The Revenant
Sicario
Star Wars: The Force Awakens



Cele mai bune costume:

Carol
Cinderella
The Danish Girl
Mad Max: Fury Road
The Revenant



Cel mai bun documentar

Amy
Cartel Land
The Look of Silence
What Happend Miss Simone?


Cea mai bună piesă originală dintr-un film:

Earned It - 50 Shades of Grey
Til It Happens to You - The Hunting Ground
Writings On The Wall - Spectre
Manta Ray - Racing Extinction
Simple Song 3 - Youth
Printre cele mai bine cotate filme din acest an se numără "Carol", "The Revenant", "Spotlight", "Joy", "Steve Jobs "și "The Martian".
Având în vedere câștigătorii de la Globurile de Aur, Jennifer Lawrence, Cate Blanchett și Kate Winslet ar putea pleca acasă cu câte o statuetă.
Însă întrebarea care stă pe buzele tuturor este dacă va fi anul lui DiCaprio, actorul având toate șansele să fie premiat și cu un Oscar pentru rolul din "The Revenant", după ce a reușit să obțină un Glob de Aur.






Sursă foto: connorlenahan.com.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
MApN a ridicat avioane de lupta F-16 pentru monitorizarea situației de la graniță
07:44
Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, după ce un grup de ținte aeriene a fost detectat la granița cu Ucraina
Oamenii fug după ce  unul din cele două turnuri gemene din New York este atacat de teroriști.
Exclusiv
07:00
Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
09:09
Imagini cu Maia Morgenstern târându-se prin platoul „Furnicuțele”. Ce s-a întâmplat în emisiunea prezentată de Cătălin Măruță la Antena 1
08:55
Cum au schimbat atentatele din 11 septembrie turismul aerian. La 25 de ani de la tragedie, un pilot mărturisește: „Este imposibil ca un avion să mai fie deturnat”
08:49
Un deținut care își spunea „Spiderman” a tăiat gratiile celulei, s-a cățărat într-un copac și a evadat, în Germania: „Puțini oameni puteau face asta”
08:47
O mină abandonată de azbest din China a devenit o atracție turistică la aproape 100 de ani după ce a fost părăsită
TRENDING
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
De ce să fotografiezi bagajul înainte de a pleca în vacanță - Imagine cu o femeie cu un rucsac în spate aşteptându-şi bagajul de cală la banda de bagaje dintr-un aeroport
08:14
De ce nu ar trebui să pui niciodată panglici sau abțibilduri pe valiză. Avertismentul transmis de angajații din aeroporturi
O fetiță intră în sala d eclasa, in Italia, fiind intampinata de profesoara sa
08:03
Cea mai mică școală din Europa se deschide după două decenii, pentru o singură elevă
Logo-ul Muse este afișat pe ecranul unui smartphone, cu logo-ul Meta AI în fundal
07:47
Meta lansează Muse, agentul AI care rezervă biletele de avion în locul tău
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Vlad Enăchescu și Mihai Toma
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online, cu Vlad Enăchescu, managerul Eventim România: „Așa contracarăm site-urile de «speculă oficială»”. Cum au lovit industria de ticketing creșterea TVA, lipsa de săli și de performanțe sportive: „Asta e drama”
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate