Profitând de popularitatea vedetei, hoţii au creat un cont fals şi au cerut ajutor financiar pentru copiii cu probleme de sănătate. O prietenă a atenţionat-o pe actriţă. "Ea, cunoscându-mă pe mine din Teatrul Naţional, ştia ce fel de om sunt, cam cum vorbesc, care sunt ticurile mele. A fost un fel de cod, l-a încercat şi şi-a dat seama că n-aş fi eu", a povestit actriţa.
Aceasta a făcut un apel la fanii ei: "Aceste Facebook-uri sunt false, nu mai vorbiţi cu Rodica Popescu Bitănescu pe Facebook, pentru ca eu nu am Facebook si nu vă mai lăsaţi păcăliţi".
Rodica Popescu Bitănescu nu a anunţat autorităţile dar aşteapta ca oamenii legii să se autosesizeze.