sanda_ladosi_fetita_ioana_copii_7_incercari.jpg

Lucia Bubulac, fosta soţie a lui Cătălin Crişan, îmbină cât se poate de bine cariera muzicală cu cea de doctor. În calitate de medic de familie, artista care s-a lansat pe piaţa muzicală în anul 1999, cu albumul ”Lacrimi de nisip” a reuşit să facă minuni pentru cei doi copii ai Sandei Ladoşi.

Aceasta le-a prescris, în urmă cu ceva timp, o reţetă miraculoasă, graţie căreia Bogdan şi Ioana sunt feriţi de bolile sezonului, de răceli sau gripe.

”Lucia este medicul nostru de familie. I-a mai zis şi ce antioxidanţi trebuie sa le dau, în fiecare toamnă. Le pregătesc de câţiva ani miere cu cătină şi pot spune că de atunci copiii mei nu mai răcesc aşa des, chiar dacă merg la şcoală şi grădiniţă şi au şi alte activităţi. Nu le-am făcut nici un vaccin dintre cele opţionale, şi doar pe acelea care au fost obligatorii şi pe care le fac aproape toţi copiii”, a mărturisit Sanda ladoşi pentru Libertatea.

Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Playtech.ro
Femeia care are cel mai ciudat prenume din România. Toată lumea rămâne mască după ce aude numele ei
Jandarmeria Cluj și-a cerut scuze după defilarea dezastruoasă de 1 Decembrie: "Astfel de momente sunt de neacceptat"
Observatornews.ro
Jandarmeria Cluj și-a cerut scuze după defilarea dezastruoasă de 1 Decembrie: "Astfel de momente sunt de neacceptat"
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
HOROSCOP

România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Știrileprotv.ro
România trebuie să înceapă să renunțe la încălzirea pe lemne în următorii 2 ani
Imagine cu puternic impact emoţional. Marea campioană, desfigurată de iubit. Plină de sânge, a anunţat că a fost strangulată şi dată cu capul de podea. Atacatorul a fost eliberat!
Telekomsport

Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE