A ieşit soarele şi pe strada fostului soţ al divei hollywoodiene Jennifer Lopez.
Marc Anthony, în vârstă de 44 de ani, se pare că şi-a găsit sufletul-pereche în persoana unei fermecătoare tinere pe nume Chloe Green, în vârstă de 22 de ani.
Artistul se află în vacanţă la Saint-Tropez împreună cu actuala lui parteneră de viaţă, dar şi cu mama acesteia, Lady Tina Green.
Pasiunea dintre Marc Anthony şi Chloe este vizibilă cu ochiul liber. Cei doi amorezi sunt topiţi unul după celălalt.
Au fost fotografiaţi pe un iaht, în largul mării. Fără să le pese de absolut nimic din jurul lor, Marc şi Chloe au dat frâu liber pasiunii şi au ţinut-o numai în tandreţuri. Nu s-au dezlipt unul de celălalt şi s-au sărutat pătimaş.
Au stat îmbrăţişaţi şi, atunci când nu s-au sărutat, s-au sorbit din priviri, semn că povestea lor de dragoste merge foarte bine.
Cântăreţul ştie cât de importantă este soacra, aşa că se pune bine cu mama iubitei lui.
Marc a fost fotografiat în timp ce era foarte drăgăstos cu Tina Green, mama lui Chloe. De altfel, cei trei au fost împreună la plimbare şi la shopping prin Saint-Tropez, ca o adevărată familie.
Cântăreţul şi Chloe au mai fost împreună, pentru o scurtă perioadă de timp, la începutul acestui an, dar s-au despărţit. Acum, însă, cei doi au decis că le este mult mai bine împreună şi se pare că amorul dintre ei este din ce în ce mai mare.
FOTO: HEPTA
Citeşte şi:
Jennifer Lopez și Marc Anthony au mers împreună la serbarea fiicei lor
Ce sexy este în bikini fosta iubită a lui Marc Anthony – FOTO
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.