Copilul lui Harry și Meghan. Englezii pariază pe nume, sex și culoarea părului

Comentează
Meghan Markle și Prințul Harry au decis să se relaxeze înainte să devină părinți, astfel că s-au cazat într-un hotel de lux din Hampshire.

Meghan Markle urmează să nască zilele acestea primul copil al prințului Harry, iar britanicii au intrat în febra așteptării ”copilului regal” și au început să parieze ca de fiecare dată pe nume, sex, dar acum și pe culoarea părului.

Pariorii britanici par a fi atât de siguri de sexul primului copil al ducilor de Sussex și numărul celor care au pariat pe această variantă este atât de mare încât casa William Hill a scăzut această cotă la 2/5, ceea ce înseamnă un câştig de doar două lire sterline pentru un pariu de cinci lire sterline.

Dar, în pofida acestei scăderi, pariorii au continuat să mizeze pe naşterea unei fetiţe. "Pe o piaţă normală, acest lucru înseamnă că oamenii ştiu dinainte", a subliniat Rupert Adams, purtător de cuvânt al casei William Hill, care a preferat să îşi suspende pariurile ce vizau sexul viitorul bebeluş regal, pe 9 aprilie, scrie AFP.

În ceea ce privește numele copilului, pariorii britanici mizează cel mai mult pe Diana, aceștia considerând că Harry îi va aduce astfel un omagiu mamei sale.

60% dintre pariori au votat pentru Diana. "Nu înţeleg deloc (această preferinţă a pariorilor, n.r.)", a adăugat el, reamintind moartea tragică a prinţesei Diana, decedată într-un accident de automobil la Paris, în 1997. "Nu aş dori să mi se reamintească acest lucru în fiecare dimineaţă", a mai spus Rupert Adams.

Și la casa de pariuri Paddy Power, prenumele Diana se află de asemenea în fruntea preferinţelor cu o cotă de 3/1, fiind urmat de Grace (7/1), Alice (10/1), Isabella (12/1), Alexandrina şi Victoria (ambele cu 14/1) şi Elizabeth (20/1).

În cazul celor care cred că Harry și Meghan vor avea un băiat prenumele Arthur, Charles, James şi Edward figurează în fruntea preferinţelor, în timp ce Buddha, Jesus şi Donald sunt considerate cele mai improbabile.

Credibilitatea acestor pariuri pare scăzută, dar în cazul copiilor prinţului William şi ai soţiei sale, Kate, "prenumele ce era favorit în momentul închiderii pariurilor a fost cel corect", a afirmat Rupert Adams.

Mulți britanici au votat și pentru culoarea părului bebelușului regal, iar pariorii cred că va fi roșcat, la fel ca tatăl său.

Astfel, bebeluşul, care va ocupa locul al şaptelea în ordinea de succesiune la tronul britanic, va fi fetiță, se va numi Diana și va avea părul roşcat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
06:55
Cât costă, de fapt, o călătorie cu metroul. Liderul USLM: „Costul real este undeva spre 14 lei”
06:34
Donald Trump, după discuția cu Vladimir Putin: „El vrea un acord” cu Ucraina. Care este obstacolul pentru pace
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală