Presupusa relaţie dintre cei doi a durat doar câteva săptămâni, după care au anunţat că s-au despărţit. Ilinca a recunoscut pentru Libertatea că îl place pe Liviu pentru că o face să râdă atunci când îi spune bancuri.
Zvonurile zic că după ce l-a luat pe fostul soţ al Adelinei Pestriţu, pentru o scurtă perioadă, ce-i drept, vedeta Kanal D i-a luat şi emisiunea. Însă Ilinca susţine că nu se pune astfel problema, ci că a primit emisiunea pe merit, iar cu Adelina este bună prietenă.
“Îmi place să cred că anii nu au trecut degeaba şi că am învăţat câte ceva din fiecare lucru care mi s-a întâmplat. Drept urmare, acum mă prezint în faţa telespectatorilor cu o viziune îmbogăţită asupra lucrurilor. Relaţia mea cu Adelina este una foarte bună şi aşa va rămâne şi de acum încolo, nu suntem rivale”, a spus Ilinca.
În ceea ce priveşte viaţa personală şi relaţia cu Liviu, vedeta afirmă: “Nu am luat iubitul nimănui şi nu am luat proiectul nimănui. Pur şi simplu suntem într- o lume care se schimbă în permanenţă, iar oamenii trebuie să se reinventeze în fiecare moment. Liviu e un tip fantastic, are umor şi e un bun actor. E un râs general când începe să spună bancuri”, a mai spus Ilinca.

ilinca-liviu-3_01.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.