Smiley, în lacrimi pe scenă. Gestul emoționant pe care l-a făcut pentru părinții săi în fața a mii de oameni: „Un moment greu pentru familia mea”

Comentează
Smiley, gest emoționant pentru părinții lui

Smiley a oferit un spectacol de neuitat la Sala Palatului, unde cele două concerte pop-simfonice „Armonie” s-au desfășurat cu casa închisă. Artistul a trăit momente pline de emoție, avându-i alături pe părinți, soție și prieteni, și nu și-a putut stăpâni lacrimile pe scenă.

Smiley a creat Armonie pop-simfonică absolută două seri SOLD-OUT la rând, la Sala Palatului, alături de 84 de artiști pe scenă, orchestră, trupa sa, invitați speciali, sunet imersiv 8D și o emoție unică, realizată din muzică și 9.000 de suflete care au cântat, au dansat, au lăcrimat, s-au îmbrățișat și au simțit în același fel și timp cele mai iubite piese ale artistului, reorchestrate pentru un concert de gală, pop-simfonic, în două reprezentații. 

Gestul emoționant făcut de Smiley pentru părinții săi

„Armonie” l-a dezvăluit pe Smiley așa cum publicul nu l-a văzut foarte des, alături de orchestra grandioasă formată din 70 de muzicieni dirijați de maestrul Daniel Jinga. Pe lângă demonstrația de artist complet care umple de energie, hit, dans, sensibilitate și show orice concert pe care-l susține, Smiley s-a dovedit a fi extrem de emoționat pe parcursul uneia dintre piesele interpretate cu lacrimi în ochi, cu clipe de pauze între strofe, pentru că una dintre melodiile sensibile, alese să facă parte din playlist și foarte rar inserate de obicei în concertele sale din cauza profunzimii mesajului și a momentelor personale dificile care au stat la baza compoziției lor, l-a făcut să-și arate în fața publicului numeros cea mai vulnerabilă, dar umană fațetă a sa.

„Am ales să inserez în Armonie piesa Confesiune pe care am dedicat-o părinților mei, care au și fost prezenți în show-ul de vineri în sala de concert. De obicei, nu o cânt în concerte, pentru că am compus-o într-un moment greu pentru familia mea care m-a marcat profund și pentru că știu că nu pot să o duc la final fără să mă emoționez până la lacrimi. O cânt cu ochii închiși, dar și așa, vineri seara, știindu-i pe ai mei în lojă, n-am putut, m-am tot oprit între strofe și lacrimi. Le mulțumesc celor prezenți la Sala Palatului că m-au înțeles, m-au susținut și au empatizat cu mine”, a mărturisit emoționat Smiley care a dedicat toate piesele de dragoste din show soției sale, Gina, și fetiței lor Josephine.

O echipă mixtă, românească și internațională, formată din peste 200 de profesiniști, au făcut din concertul pop-simfonic Armonie un show grandios, de gală, care avut două reprezentații sold-out, cu casa închisă, pe 30 și 31 octombrie, la Sala Palatului. Biletele la ambele concerte Armonie s-au epuizat integral cu două săptămâni înainte de show, iar după, s-au revândut la prețuri duble pe platformele de anunțuri.  

„Am trecut prin toate stările și prin toate emoțiile în cele două ore de concert din cele două seri de parcă ar fi fost două minute. A fost armonie între noi toți de pe scenă și public, iar felul în care ne-am armonizat a fost unul unic, nemaiîntâlnit de mine până acum. Orchestra impunătoare, muzica ce a sunat grandios, ținutele noastre de gală, toată tehnologia care a transformat scena în povești spuse frumos și sincer de fiecare piesă în parte au făcut ca muzica și emoția să triumfe. Oamenii au fost atenți la muzică mai mult decât oricând, au simțit mesajul ei, i-am văzut plângând, îmbrățișându-se, cântând, dansând. Mi se pare că în Armonie, am arătat bucăți din mine nevăzute și neștiute până acum și am primit enorm de la public. A fost un privilegiu, o fericire supremă, o experiență unică. Abia aștept următoarea contopire în Armonie, poate într-un turneu prin țară”, a mărturisit artistul plin emoție și recunoștință după orele de concert deplin și de Armonie pe care le-a dăruit publicului.

Cu un playlist cuceritor și reorchestrat din care au făcut parte hiturile „Oarecare”, „De unde vii la ora asta”, „Preocupat cu gura ta”, „Îndrăgostit”, „Culoarea ta”, „Oficial îmi merge bine”, „Aia e” sau „Acasă”, concertul Armonie a făcut loc și unor piese mai rar cântate în concerte de către Smiley, precum „Flori de plastic”, „Insomnii” sau „Confesiune”. 

Sala Palatului a fost scenă de Armonie absolută și pentru invitații speciali ai lui Smiley care, alături de Metropolitan Orchestra, dirijată de maestrul Daniel Jinga și de trupa sa, denumită #ceamaitaretrupădinsudestuleuropei, au trăit și au oferit emoție, prietenie, memorabilitate pe cele mai iubite partituri, cu ajutorul sunetului imersiv 8D pe sistem L-Acoustics, folosit acum, în Armonia lui Smiley pentru prima dată în România, dar renumit la nivel mondial pentru concertele unor artiști precum Hans Zimmer, Andrea Bocelli, Pearl Jam, alt-J, Lorde sau Post Malone.

Ce artiști au cântat alături de Smiley

Dorian Popa a cântat alături de Smiley „Aprinde scânteia”, Theo Rose a strălucit cu „Ultimul dans”, Alex Velea și Connect-R au cântat „Nu mă ierta” și „Cum te-a făcut mama ta”, de pe albumul pe care îl pregătesc de lansare alături de Smiley, Irina Baianț a ridicat „Insomnii” la cele mai înalte cote, Horia Brenciu și-a amintit de „O secundă” a trupei SIMPLU pe care a prezentat-o într-un show cu 25 de ani în urmă, iar Feli a plutit și a oferit plutire publicului pe cea mai frumoasă interpretare a piesei „Vals”. Concertul „Armonie” al lui Smiley este așteptat de publicul din întreaga țară într-un turneu național care să împrăștie armonie, muzică supremă, bine și frumos în cât mai multe orașe din România.    

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
10:25
O femeie de 60 de ani a încercat doi ani să se angajeze și a trimis câte 20 de CV-uri pe lună: „Chiar și un robot m-a refuzat”
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!