Sore s-a lăsat pe mâna medicului estetician. Ce intervenție și-a făcut la nivelul feței. „Mă doare capul. Nu mai pot așa”

Comentează

Sore, în vârstă de 36 de ani, s-a lăsat pe mâna medicului estetician, înainte de sărbătorile de iarnă. Artista a postat pe contul de socializare o imagine, alături de care a transmis un mesaj în care dezvăluie ce imperfecțiune vrea să corecteze, la nivelul feței.

Nu este pentru prima oară când Sore apelează la intervențiile estetice. Vedeta a intrat în cabinetul medicului estetician, chiar înainte de Crăciun. Sore s-a lăsat pe mâinile medicului estetician, care i-a injectat botox în frunte. Cântăreața a recunoscut că nu a fost un moft, ci o mică problemă pe care a vrut să o rezolve.

„E cazul să fac botox în frunte. De ce? Mă doare capul de la cât de activi îmi sunt mușchii de acolo, dacă ați mai pomenit! Mă încrunt, mă mir nonstop. Și nu mai pot așa. Un baby botox, ceva lejer, să îmi mai potolească din agitație”, a scris Sore, pe Instagram.

Zilele trecute, Sore spunea că a avut o perioadă aglomerată, astfel că și-a luat un timp doar pentru ea, pentru a se reface.

„Astăzi mi-am luat liber doar pentru mine. Un fel de revizie lunară. Din octombrie și până acum, parcă am avut hoții pe urmele mele, așa de tare am alergat și am turat motoarele la maximum pentru toate proiectele, lucru care mă face fericită, desigur, dar am și obosit”, a mai spus ea, pe Instagram.

În iunie 2022, Sore anunța că se desparte de Mircea Julean, tatăl fetiței sale, după o poveste de dragoste de 8 ani. La un moment dat, în presă au apărut speculații cum să s-ar iubi cu Răzvan Miheț, fostul soț al Oanei Matache, însă nu a confirmat speculațiile. La scurt timp însă, au apărut imagini cu noul iubit, iar la sfârșitul anului trecut, vedeta a făcut primele declarații despre el, fără a-i dezvălui identitatea.

Acum, Sore și-a surprins fanii cu cele mai recente fotografii în care apare alături de bărbatul iubit. După despărțirea de tatăl fiicei sale, artista a ales să își țină viața personală departe de ochii curioșilor. Deși trăiește o frumoasă poveste de dragoste de ceva timp, ea a preferat să își păstreze relația departe de lumina reflectoarelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: Sore
ALTE ȘTIRI
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
MONDEN
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, alături de Cheloo și Mihai Ban
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
Cheloo și Irina Fodor, după ce artistul a fost eliminat de la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
10:48
Ce relație au Irina și Răzvan Fodor cu fiica lor adolescentă. „Trebuie să explici, să negociezi. Ne mai și pune la punct”
10:43
A locuit într-un subsol de 30 mp, printre șoareci, iar acum deține apartamente și vile de lux. Cum a ajuns bogată cântăreața din Serbia
10:42
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
10:39
Străzi închise în București, de vineri până duminică: maraton, adunări publice și paradă moto pe marile bulevarde
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...