„Am început împreună noi. Eu când mi-am început cariera muzicală am semnat am bătut palma cu Mihai și cu Adrian și acum ne-am întâlnit din nou. Eu am semnat și cu ei. Noi am ținut legătura toți anii aceștia. Nu e loc de dușmănii, muzica trebuie să existe și atât.”, a spus Sandra N, la Răi Da Buni.

„Am decis ca Sandra să facă parte din trupa noastră. Pregătim melodii și pentru Sandra separat. Ne înțelegem bine compozițional și am zis să încercăm.”, a spus și Mihai Gruia.

Sorin Brotnei va deveni în curând tătic de fetiță. „Mai avem două săptămâni. Sper din suflet să fiu lângă soția mea când se va întâmpla prima mișcare. În momentul în care am aflat că trebuie să plec în Madagascar am zis nu, că trebuie să fiu alături de soția mea. La acceptul și îndemnul ei am mers. Mi-a zis că după ce vine Ivana, pentru că așa o să o cheme pe fetiță, nu voi mai putea face lucruri de genul acesta.”, a spus Sorin Brotnei, la Răi Da Buni. La sfârșitul lunii iunie, Sandra N a devenit mamă.

Citește și

A decis să-şi spele rufele în familie, iar acum are o afacere de un milion de euro! O poveste de succes care a început cu 10 rochii distruse la spălătorie

 

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Observatornews.ro
Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să dea curs invitațiilor care vin de la prieteni
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Știrileprotv.ro
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră
PUBLICITATE
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră