Ștefania Iacob, tânăra care a încălcat toate “tradițiile” din folkul românesc: “Am stârnit multe controverse pentru că am ieșit din rând”

Comentează
Arhiva foto

Frumoasă, cu gesturi fine, de multe ori “cocoțată” pe tocuri ce-i sporesc feminitatea, Ștefania Iacob (21 de ani) are o atitudine și o imagine nemaiîntâlnite în lumea muzicii folk din România. Însă toți se freacă la ochi când tânăra ia chitara în brațe și începe să cânte.

“În general, se presupune că trebuie să ieși pe scenă îmbrăcat ca la focul de tabără. Mi-am impus propriul stil, pentru că eu consider că mă reprezintă mai mult Coco Chanel decât Ugly Fashion. Mulți oameni se miră și de contrastul dintre imaginea mea și faptul că apar cu o chitară. Sau de contrastul între vârsta mea și chitara”, ne spune frumoasa folk-ului românesc într-un interviu despre drumul ei în lumea muzicală românească.

- Imaginea unui artist folk este una “clasică”, iar a ta este una aparte, în branșă. Tu ești tânără, frumoasă, îmbrăcată în trend, cu pasiuni moderne. Cum te-au primit veteranii genului?



- Am stârnit multe controverse. Într-adevăr, am ieșit din linie, dar nu spre a demonstra ceva sau cu dorința de a revoluționa ceva. Îmi place să fiu eu însămi, să îmi trăiesc tinerețea și să mă bucur de tot ce mi-a dat Dumnezeu. Unii au primit acest stil al meu mai bine, alții mai rău. În general, dacă ești tânără, arăți binișor, te îngrijești, mergi la sală, nu bei și nu fumezi, ești privit ca un ciudat în folk. Oamenii încep să-ți caute alte vicii. Lumea folkului e reticentă la multe lucruri, dar în primul rând la stilul vestimentar pe care îl adopt eu.

- Întreaga adolescență ai cântat folk, un gen care nu e neapărat în preferințele celor de sub 20 de ani. Cum de-ai ajuns la acest stil?

- Cânt de la 13 ani muzică folk. Tangențe cu muzica am avut de mică, având și înclinații artistice și fiind îndrumată de la 7 ani spre liceul de artă. Mama, văzând că sunt interesată și pasionată de tot felul de stiluri muzicale, mi-a pus pe YouTube o piesă de-a Tatianei Stepa, în speranța că voi îndrăgi și eu ceea ce se cânta la Cenaclul Flacăra așa cum îndrăgea și ea. Așa m-am îndrăgostit de mesajul transmis de muzica folk și am simțit că pot să îl duc mai departe. Și așa a fost. M-am apropiat din ce în ce mai mult de folk prin legătura pe care am creat-o cu poetul Sorin Poclitaru, care mi-a deschis drumul spre tot ce aveam să trăiesc în domeniul folk din România. Mi-a deschis acest drum “punându-mi în brațe” primul meu album, la 16 ani , “De dorul ochilor căprui”. Album care conține 8 piese compuse de mine pe versurile sale.

Am cântat cu mulți artiști, unii merită stimă, alții nu

- Care sunt artiștii consacrați de care te-ai apropiat și pe care-i stimezi?

- Am cântat cu foarte mulți artiști și am cunoscut toate numele consacrate din folk. Unii merită stimă, alții, nu, în ciuda numelor răsunătoare. Am fost foarte apropiată de Vasile Mardare, cu care am colaborat și am cântat mult. Era un spirit liber, așa cum îmi place și mie să cred că sunt. Oamenii pe care îi consider lângă mine sunt Emeric Imre, Adrian Beznă - le mulțumesc, de asemenea, lui Ducu Bertzi și lui Paul Surugiu (Fuego).

- Crezi că ar fi fost un drum mai scurt spre popularitate dacă ai lăsa chitara, versurile inteligente si te-ai apuca de genuri precum dance ori muzica de club, în vogă printre colegii tăi de facultate?



- Nu cred. Este un business și în folk. Ține de tine cum îl gestionezi. Un produs devine mai interesant dacă știi cum să îl împachetezi și cum să îl vinzi. Cred că e important cum îți prezinți marfa, oricare ar fi ea și cred că e foarte important să ai “intrările“ necesare, să ai acces spre cei ce pot promova, să întâlnești sau să poți ajunge la oamenii potriviți. Este adevărat că textul este mai ușor de “digerat” decât poezia, dar asta nu e totul. În muzică, la fel ca în oricare alt domeniu, e nevoie de muncă multă și de mult noroc, orice ai cânta sau transmite.





-Presupun că ai străbătut întreaga țară, în zeci de spectacole, alături de părinții tăi, până să devii independentă?

- Am norocul să am o familie modernă, care m-a susținut și mă susține în tot ce îmi trece prin cap să fac. Mergeam cu mama, când eram mai mică, la concerte. Mai merg și acum cu ea , atunci când simte că mai are nevoie de un concediu și de o pauză de la serviciu, însă, în general, ne îndreptăm, fiecare din noi trei, spre partea sa de responsabilitate și de viață, ca să fie bine atunci când ne adunăm pe acasă, în final. Am mare noroc de libertatea pe care mi-au oferit-o, pentru că o viață de “artist”, mereu pe drumuri, nu este ușor de înțeles și acceptat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală