Ce spune Stere, tatăl Simonei Halep, despre nunta fiicei sale cu Toni Iuruc: „Am emoții uriașe”

Comentează

Pregătirile pentru nunta Simonei Halep cu Toni Iuruc, care avea loc mâine, 15 septembrie, sunt în toi. Tatăl jucătoarei de tenis este emoționat pentru fiica lui. Stere Halep face primele declarații despre nunta Simonei Halep cu Toni Iuruc.

A mai rămas foarte puțin până când Simona Halep va spune DA în fața ofițerului Stării Civile și va deveni oficial soția lui Toni Iuruc. La Constanța, acolo unde va avea loc nunta mâine, 15 septembrie, pregătirile sunt în toi. Stere Halep se asigură că totul este în regulă la vila în care locuiește alături de soția lui, Tania. După ce s-a asigurat că totul este pus la punct, tatăl jucătoare de tenis a vorbit cu jurnaliștii aflați în fața casei sale.

„Da, am emoții uriașe. Normal să am, e nunta copilului, nu ar putea fi altfel. E fata mea, vă dați seama, se căsătorește…”, a spus, zâmbitor, dar vizibil emoționat de apropierea momentului în care Simona Halep va spune marele „DA”, potrivit FANATIK.

Stere Halep a declarat că mâine va avea loc doar cununia civilă, iar după va fi o petrecere la care vor participa toate rudele, dar și cei apropiați lor. „Nu va fi o nuntă, propriu-zis, este doar cununia civilă. Da, normal că va fi petrecere, vor fi alături de noi rudele, apropiații”, a mai spus tatăl Simonei Halep.

Stere Halep a spus o parte din programul de mâine și așteaptă cu mari emoții momentul în care fiica lui va spune DA. Prima dată, Simona Halep și Toni Iuruc vor merge la Primărie, apoi își vor aștepta invitații la petrecere.

„Vor face cununia civilă la Primărie, la Casa de Căsătorii. Apoi mergem la petrecere, așa cum a fost organizat evenimentul”, a mai precizat Stere Halep pentru sursa mai sus-menționată.

Simona Halep și Toni Iuruc se căsătoresc pe 15 septembrie

Simona Halep, 29 de ani, se va căsători miercuri cu Toni Iuruc, 42 de ani. Anunțul a fost făcut de către sportivă, marți, la revenirea în țară după eliminarea de la US Open 2021, informează DigiSport.

„Domnul Năstase m-a dat de gol. Da, ne vom căsători săptămâna viitoare, e un eveniment frumos, am emoţii. Emoţiile sunt diferite de cele de la un Mare Șlem, e partea personală”, a spus Simona Halep.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește