Invitați la nunta Simonei Halep. Evenimentul va avea loc pe 15 septembrie, la Constanța

Comentează
Arhiva foto

Nunta Simonei Halep cu Toni Iuruc va avea loc joi, 15 septembrie, la Constanța, acesta fiind unul dintre cele mai așteptate evenimente din această toamnă. Petrecerea va avea loc la un local de lux din Constanța și invitați de renume vor participa la nunta sportivei noastre cu afaceristul Toni Iuruc. Cei doi sunt împreună din 2019.

Toni Iuruc, în vârstă de 42 de ani,  și Simona Halep, în vârstă de 29 de ani, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de doi ani, iar peste câteva zile, cei doi se vor căsători.

Ce invitați vor participa la nunta anului

„Suntem prieteni de familie cu familia Halep și avem o invitație specială pe data de 15, la Fratelli. Sigur că ne-am pregătit și că vrem să îi urăm casă de piată. Un cadou i-am cumpărat pentru casă, ceva special din partea noastră. Îmi doresc să o văd cât mai repede că revine în top 10.”, a spus, recent, fostul primar din Bușteni, Emanoil Savin.

Printre cei care sunt așteptați la eveniment se numără Ilie Năstase, Ion Țiriac sau președintele Klaus Iohannis. De asemenea, mai multe prezențe din lumea sportului vor fi alături de Simona Halep în cea mai importantă zi.

De altfel, Ilie Năstase este cel care a dat-o de gol pe Simona în legătură cu nunta sa. În cadrul unui interviu acordat pentru emisiunea „Teo Show”, de la Kanal D, Ilie Năstase a fost întrebat ce face de ziua actualei soții, Ioana Simion, care pe 15 septembrie face 46 de ani. Acesta nu a evitat răspunsul și a zis că a fost invitat la cununia Simonei Halep.

Toni Iuruc, un milionar machidon

Toni Iuruc este un milionar machidon care a mai avut de-a lungul timpului două căsătorii. De prima soție (Arina, de profesie model și cu care are un copil) s-a despărțit relativ repede, iar lucrurile nu au stat mai bine nici cu cea de-a doua, Liana.

De Liana s-a separat cu puțin timp (câteva luni) înainte de a deveni iubitul Simonei. Cei doi se căsătoriseră în toamna lui 2018. Conform Fanatik, milionarul de 42 de ani deține șase firme, una dintre acestea fiind de publicitate.

Simona Halep și Toni s-au cunoscut în 2019

Simona Halep are din vara anului 2019 o relație cu Toni Iuruc, un om de afaceri aromân care a însoțit-o pe tenismenă și la turneul de tenis de la Wimbledon.

Iuruc a apărut însă în fotografiile făcute înainte și în timpul Dineului Campionilor de la Londra, eveniment desfășurat în seara zilei de 13 iulie, după finala masculină.

Simona Halep și Toni se căsătoresc pe 15 septembrie

Simona Halep, 29 de ani, se va căsători miercuri cu Toni Iuruc, 42 de ani. Anunțul a fost făcut de către sportivă, marți, la revenirea în țară după eliminarea de la US Open 2021, informează DigiSport.

„Domnul Năstase m-a dat de gol. Da, ne vom căsători săptămâna viitoare, e un eveniment frumos, am emoţii. Emoţiile sunt diferite de cele de la un Mare Șlem, e partea personală”, a spus Simona Halep.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
20:18
Donald Trump și Vladimir Putin au vorbit la telefon o oră fără să rezolve nimic. Cum l-a asigurat președintele rus pe omologul său
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
TRENDING
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!