În ciuda faptului că şi-a făcut ordine în viaţă şi că trăieşte o viaţă fără prea multe griji, bruneta nu se poate declara fericită. Deşi are tot ce îi trebuie, golul din sufletul ei nu poate fi umplut. Şi asta pentru că nu a mai reuşit să îşi găsească "jumătatea" şi să iubească aşa cum a făcut-o când era alături de Liviu Vârciu. Faptul că este singură de ceva vreme o macină pe Adelina, care a simţit nevoia să le facă o mărturisire fanilor de pe Facebook: "Lipseşte un suflet pereche... În rest totul perfect!:*", a scris Adelina.
De altfel, se pare că vedeta suferă în tăcere de mai mult timp şi a dat de înţeles, "printre rânduri", şi cu alte ocazii, că se simte singură. "Am plecat în "luna de miere"!!! Vă fac cunoştinţă cu... Winnie the Pooh - my husband (n.r.- soţul meu)!", a scris, recent, Adelina Pestriţu pe Facebook, lângă o fotografie în care apare alături de soţul ei... de pluş, pe care pare să îl adore. Gestul ei i-a uimit pe amici virtuali, care nu îşi explică de ce frumoasa vedetă nu are totuşi un bărbat real lângă ea.
Viaţa sentimentală a Adelinei nu a fost una tocmai fericită. Ea a fost căsătorită cu Liviu Vârciu, cei doi trecând printr-un divorţ, o împăcare şi o altă despărţire. Liviu Vârciu (32 de ani) şi Adelina Pestriţu (26 de ani) au jucat în propria lor telenovelă, care, însă, a ajuns la final. Cel puţin în ceea ce-l priveşte pe actor, care se jură că nu va mai forma niciodată un cuplu cu fosta sa soţie.