“Andreea și-a dorit de foarte mulți ani să facă parte din echipa noastră. Ca de obicei în viață, cele mai multe lucruri nu se întâmplă exact atunci când ți le dorești, ci mai degrabă când nu te mai aștepți. Ideea aducerii Andreei pe post de asistentă mi-a venit în timpul unei emisiuni de săptămâna trecută. Ea s-a ridicat de pe canapea și a început să danseze lângă Cruduța. Mi s-a părut un „tablou” interesant și le-am dat ideea mai departe, șefilor. Se pare că am o putere de convingere năprasnică așa că, de luni, „Un show păcătos” revine la formula cu două asistente. În aceste zile, Andreea constată că există viață și după Mitea. De luni încolo va descoperi, cu adevărat, viața! (râde)”, spune Dan Capatos, realizatorul emisiunii.
“Sunt foarte fericită, pentru că îmi doream mult să fiu asistentă la “Un show păcătos”. Îmi place mult această emisiune. Mă bucur și pentru că voi fi colegă cu Daniela. Ne știm de când eram mici (râde). Ne înțelegem foarte bine”, spune și Andreea Tonciu.
Noua asistentă a emisiunii prezentate de Dan Capatos mărturisește că îi merge foarte bine pe partea profesională, de când nu mai este într-o relație. “Mi-am operat și nasul și mă simt mult mai frumoasă acum. Am și slăbit… Există o viață foarte bună după Mitea (n.n. fotbalistul Nicolae Mitea, fostul ei iubit)”, mai spune Andreea.
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO
Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI