A opta săptămână departe de casă, de confort, de familie și de toți cei dragi. A opta etapă dintr-un sezon mai puternic, mai neașteptat și mai dur ca niciodată. O șansă de a arăta cine poate merge până la capăt. Este Survivor All Stars, iar fiecare zi în competiție ridică miza și mai sus. Ca de fiecare dată, telespectatorii nu au ratat nicio secundă din emisiune, iar Faimoșii și Războinicii le-au oferit spectacol atât pe traseu, cât și în afara lui. 

Jocul a început cu vești bune pentru triburi – două noi concurente s-au alăturat cu dorința de a profita de oportunitate. „Trebuie să îngropăm securea războiului, aici unde a început totul”, a spus Ana Maria Pal, nou intrată la Faimoși, către Andrei Ciobanu, cel cu care a avut o confruntare puternică în primul sezon. În celălalt trib a intrat Oana Ciocan, cea care în urmă cu doi ani rămânea singura fată de la Războinici. „Îmi tremură picioarele, am foarte mari emoții”.

Cu dorința de a câștiga șansa unei petreceri la piscină, concurenții au dat totul pe traseu și în urma unei ștafete importante, Războinicii s-au impus încă o dată, prin Ștefania și Alex Delea. „S-a simțit tensiune. A fost un joc superb, mi-a plăcut. Să mai fie tot așa”, a spus Ștefania Ștefan, încurajată de ceilalți colegi.  

UE declară război Beijingului în cazul subvențiilor pentru firmele chineze. „Am devenit dependenți de gazele rusești. Să nu repetăm greșeala cu China”
Recomandări
UE declară război Beijingului în cazul subvențiilor pentru firmele chineze. „Am devenit dependenți de gazele rusești. Să nu repetăm greșeala cu China”
Războinicii – victorie Joc Recompensă (2)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Survivor All Stars, 6 martie. Veste neașteptată pentru o concuretă

În doar câteva ore show-ul revine, iar de această dată vom vedea cum se descurcă triburile acum că au revenit în camp-urile lor. „Simt că totul contează. Vreau să se bucure toată lumea de ceea ce pot să fac pentru ei”, va spune Zanni care va munci alături de colegi pentru a face ca lucrurile să fie și mai bune ca înaintea furtunii. De cealaltă parte, în tribul albastru dorința este clară, continuarea victoriilor, iar Iancu va specifica și care este secretul lor la acest moment: „psihicul bate fizicul de multe ori aici”. 

„O să te rog să mergi într-un loc unde vei afla tot adevărul despre tot ce s-a întâmplat. Și vei afla de la cine trebuie”, îi va spune Daniel Pavel unei concurente. Despre ce este vorba și ce surpriză de neratat vor avea telespectatorii, aflăm curând! Nu ratați, de la ora 21:30, pe PRO TV și, în avans, pe VOYO, o nouă ediție a show-ului fenomen Survivor All Stars!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Când expiră, de fapt, cardurile sociale. Până la ce dată sunt valabile și ce să faci ca să nu rămâi fără bani
FANATIK.RO
Când expiră, de fapt, cardurile sociale. Până la ce dată sunt valabile și ce să faci ca să nu rămâi fără bani
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Animalul pe care românii îl cresc pentru desfătarea străinilor. Merge direct la export și se pot face inclusiv nuggets din el
FANATIK.RO
Animalul pe care românii îl cresc pentru desfătarea străinilor. Merge direct la export și se pot face inclusiv nuggets din el
România, evitată de transportul de arme americane către Ucraina. Traseul-surpriză ales în detaliu de SUA prin Europa
Știrileprotv.ro
România, evitată de transportul de arme americane către Ucraina. Traseul-surpriză ales în detaliu de SUA prin Europa
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Observatornews.ro
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Horoscop 28 aprilie 2024. Capricornilor le-a venit rândul să fie sursă de stres sau de bucurie pentru cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 28 aprilie 2024. Capricornilor le-a venit rândul să fie sursă de stres sau de bucurie pentru cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI