În ediția de miercuri a show-ului pe care îl moderează la Kanal D, teo Trandafir le-a vorbit celor prezenți în fața micilor ecrane despre problema de sănătate pe care o are, și anume că a rămas fără voce.
Abia vorbind, ea a explicat: "Azi dimineață am descoperit că nu îmi mai pot auzi gândurile, că nu mai pot vorbi. în această dimineață, când am văzut că nu pot să vorbesc, îi dau telefon Bursucului (n.r. colegul său de prezentare de la emisiune) și îi spun că avem o mică problemă. I-am spus că nu pot să vorbesc și mi-a spus să nu vin la emisiune. 20 de ani n-am lipsit de la serviciu în viața mea. Am venit cu perfuzii, am venit cu Salvarea, cu toate alea...".
Teo Trandafir este una dintre cele mai longevive, dar și mai apreciate vedete de televiziune din țara noastră. De-a lungul anilor, ea a prezentat numeroase emisiuni care s-au bucurat de mare succes la public. În plan personal, moderatoarea a fost căsătorită și este mămica unei fetițe înfiate.