După ce fost lăsat ”la vatră” din Direcția 5 pentru că și-a dorit să-și ia concediu, ca la o muncă de birou, proaspăt odihnit, Tony Șeicărescu își caută din nou locul în showbizz-ul muzical.
Rămas fără trupă, solistul se lipește pe lângă alți artiști, la spectacolele lor, pentru a-și păstra numele activ în muzică. Zilele trecute, Șeicărescu (50 de ani) a fost invitatul surpriză al lui Leo Iorga, al lui Teo Boar și Vlady Cnejevici, în concertul lor dat într-o sală de evenimente din București. Nu prea statornic de felul său în vreo formație, aventura talentatului solist a început la Direcția 5, în 1992, ca apoi să părăsească România pentru a cânta în Olanda.
Rockerul buzoian s-a reîntors în 2011 în trupa în care s-a făcut cunoscut, ca apoi să plece iar. O perioadă a fost solist la Krypton, apoi timp de doi ani la Iris Iris (experiență în urma căreia s-a lăsat cu scandal între el și liderul grupului, Nelu Dumitrescu), după care s-a reîntors cu coada între picioare, la Direcția 5, în urmă cu cinci ani.
Dorința lui de a lua o pauză ”paternală” (soția sa i-a adus pe lume, la începutul anului, un băiețel) a creat o rupture ireparabilă între el și foștii săi colegi de la Direcția 5, mai ales că formația se află într-un perpetuu turneu. Artistul mai are două fete.