Ion Tripa, pe care prietenii îl alintau Kuki, este unul dintre cei 32 de oameni care au sfârșit tragic în incendiul de la clubul Colectiv din npoaptea de 30 octombrie.
Dana Săvuică le-a mărturisit prietenilor săi virtuali că Ion Tripa, Kuki, a fost colegul ei de bancă în școală.
Vedetei i-a fost greu să creadă că fostul ei coleg a încetat din viață în acest fel.
"Cand am vazut numele victimelor va spun sincer ca am stat cu sufletul la gura, dorindu-mi sa nu recunosc pe vreun prieten printre ei. La prima vedere, numele Ion Tripa din Oradea nu mi-a spus nimic decat ca mi-a alimentat tristetea vazand cine erau victimele incendiului.Oameni frumosi, tineri, a caror viata s-a sfarsit intr-un mod oribil, stupid din neglijenta unora. Socul a fost foarte mare cand o colega de scoala generala mi-a spus ca a murit...KUKI. Dragul meu coleg de clasa, dragul meu coleg de banca, stateam amandoi lipiti umar la umar si cu capetele aplecate sfios in ora, susoteam incet si zambeam. Erai cel mai dulce om, cel mai cald suflet, un baiat timid cu ochii mari albastri. Imi aduc aminte cum te lasai de pe un picior pe altul si iti tineai mainile stranse de banca atunci cand te ridicai sa raspunzi la ora. Tremurai la fel ca si mine in fata profesorilor. Eram amandoi , doi Varsatori. eu pe 23 ianuarie, tu pe 28 ianuarie 1970! Visam la calatorii. Ma intrebai mereu cum era in Sri Lanka si eu iti povesteam despre elefanti, jungla si fructe exotice. Toata fata ti se lumina cand auzeai povestile mele.
Imi pare nespus de rau ca am aflat prea tarziu de tine. Nu am fost la inmormantare dar voi pastra vesnic amintirea colegului meu de banca Kuki, baiatul pe care l-am iubit cu inima mea de copil. Ramas bun, draga Kuki...@Kuki Tripa", a scris Dana Săvuică pe pagina sa de pe un site de socializare.
Cuprins:
Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, în jurul orei 23, în clubul Colectiv din Capitală. Bilanțul provizoriu este unul terifiant: 32 persoane decedate și alte peste 140 au suferit arsuri grave. Răniții au fost transportați la mai multe spitale din Capitală. Zeci de ambulanțe și echipaje SMURD și toate autospecialele ISU București-Ilfov au acordat ajutor la fața locului.
Incendiul ar fi izbucnit de la materialele pirotehnice pregătite pentru show. Flăcările de la artificii au cuprins un stâlp din club şi s-au extins cu repeziciune de la buretele care antifona încăperea, din cauza spaţiului mic şi a materialelor din jurul scenei. Tavanul s-ar fi prăbuşit peste tinerii aflaţi în club.
După ce au efectuat măsurători toată noaptea alături de criminalişti la clubul Colectiv, procurorii de pe lângă Parchetul Bucureşti au fost înştiinţaţi telefonic că trebuie să predea documentaţia Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a preluat cazul. Amploarea uriaşă pe care a luat-o acest caz şi numărul mare de victime au stat la baza acestei decizii.
Vinerea neagră, urmată de 3 zile de doliu naţional
De altfel, imediat după producerea tragediei, preşedintele României a postat pe Facebook următorul mesaj: "Sunt cutremurat şi profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs în această seară în centrul Capitalei. Este un moment foarte trist pentru noi toţi, pentru naţiunea noastră şi pentru mine personal. În aceste momente dureroase, îmi exprim întreaga compasiune şi solidaritate faţă de familiile celor afectaţi de această tragedie. Totodată, asigur familiile afectate de acest eveniment zguduitor de întregul sprijin al celor implicaţi în operaţiunile de salvare şi îi rog să aibă încredere că instituţiile responsabile depun toate eforturile pentru ca efectele catastrofei să fie cât mai limitate. Vă chem pe toţi să fim alături de familiile îndurerate şi să dăm dovadă de solidaritate şi de compasiune".