Cătălin Scânteie, un actor care a jucat în serialul „Inimă de ţigan”, se află printre răniţii din clubul Colectiv. Tânărul, care în prezent este un rocker cunoscut, venise în club împreună cu soţia lui, pentru a-i susţine pe băieţii din trupa Goodbye to Gravity, care îşi lansau în acea seara albumul.
În momentul în care s-a declanşat incendiul, Cătălin Scânteie şi-a luat soţia de mână şi a încercat să scape de flăcări, dar nu a reuşit. Aproape de ieşire, ea a fost ars pe spate de o bucată de burete şi a căzut printre ceilalţi oameni care se înghesuiau spre uşă. Într-un final, după ce a fost călcat în picioare, el a reuşit să iasă din club, împreună cu soţia.
Amândoi sunt internaţi, dar medicii sunt optimişti în privinţa recuperării lor. „Am avut premoniţii că urmează să se întâmple ceva rău. Dimineaţa la 7 am primit un mesaj şi m-a anunţat că sunt la spital. S-au agătat oameni de ei, au cazut oameni peste ei. Catalin a visat pomi in flacari. Trebuie sa mearga la psiholog. Sunt neputinciosi”, a declarat mama lui Cătălin Scânteie, pentru emisiunea lui Măruţă.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Însărcinată în luna a 8-a, la 47 de ani, Cristina Cioran a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul medicilor a uimit-o! 'Nu aveam așa ceva!'
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat acum despre Roxana, prima soție a lui Victor Ponta, care i-a dăruit un băiat. Ani de zile a stat în umbră, după divorț, mai ales după ce s-a zis că s-ar fi despărțit de ea pentru Daciana Sârbu, însă aceste detalii țin primele pagini ale ziarelor în prezent
Libertateapentrufemei.ro
Singura poză cu Daciana Sârbu mireasă, de la nunta de lux cu Victor Ponta. A avut o rochie e ieșită din comun. De ce s-au căsătorit tocmai în China
FANATIK.RO
Cum îți dai seama dacă ai ploșnițe în pat. Metoda care te ajută să descoperi insectele ascunse
Elle.ro
De ce Alexandru Ion merge la Asia Express 2025 împreuă cu Ștefan Floroiaca și nu cu soția lui, Evelyne. Ce a mărturisit actorul: „Aștept momentul ăsta de ceva vreme...”
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Maria, fetița adoptată de Victor Ponta și Daciana Sârbu. 'Nu ne-am dorit un copil perfect'. Ce a povestit Daciana Sârbu despre copilul care le-a schimbat viața
Observatornews.ro
Locul de muncă de la stat unde oamenii lucrează doar 4 luni și sunt plătiți tot anul. Din 11 angajaţi, şase sunt şefi
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2025. Berbecii vor avea parte de o zi surprinzătoare și generoasă în lecții de viață