Un film de neratat cât mai rulează în cinematografe
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-o perioadă când femeile ucrainiene reamintesc lumii cât de puternic e spiritul feminin, în cinematografele românești rulează din 1 aprilie 2022 noul film al lui Pedro Almodóvar, care leagă forța feminității de mersul lumii și istoria personală de istoria cu majusculă. E primul din toate cele 22 de filme ale sale în care Almodóvar se referă direct la Războiul Civil din Spania, mai exact la cum a reverberat acesta în istorie.
„Mame paralele” / „Madres paralelas”, filmul care i-a adus lui Penélope Cruz (foto) o nominalizare la Oscar și Cupa Volpi pentru cea mai bună actriță la Veneția, nu e doar un elogiu adus maternității (deloc primul la Almodóvar), ci o demonstrație inteligentă că rănile trecutului se transmit și că putem rupe cercul vicios conștientizându-le.
„Nu există istorie tăcută”, scria jurnalistul și scriitorul uruguayan Eduardo Galeano, pe care veteranul spaniol îl citează în încheiere, ca și cum filmul ar fi fost gândit ca o ilustrare a acestor cuvinte.
Mai mult decât în alte filme ale lui Almodóvar, destinul eroinei e influențat de destinul Spaniei, unde Războiul Civil (1936-1939) a făcut peste 100.000 de victime ascunse în gropi comune și unde Pactul Uitării (Pacto del Olvido) din 1977, adoptat de noul parlament democratic, a încercat să refuleze traumele sub mantra iertării.
Să afle trecutul e ceea ce vrea Janis (Penélope Cruz), o fotografă din zilele noastre care convinge un antropolog, Arturo (Israel Elejalde) să excaveze un lot de lângă satul familiei, unde străbunicul ei, ucis în timpul Războiului Civil, ar putea fi îngropat alături de alți săteni. Aceste informații le primim la început, după care ele sunt „îngropate” sub aventura pe care Janis și Arturo o au și mai ales sub noul statut al lui Janis, care decide cu bucurie să-și asume de una singură copilul neașteptat (Arturo e însurat și, în plus, soția lui are cancer, deci e amenințată să moară.).
Almodóvar nu insistă pe relația Janis-Arturo, ci sare direct în preziua nașterii, când Janis se împrietenește cu Ana (Milena Smit), o adolescentă din salonul de la maternitate, care e speriată de noul statut, mai ales că mama ei (Aitana Sánchez-Gijón), o actriță centrată pe sine, nu-i dă un sentiment de siguranță.
O descoperire neașteptată inflamează fericirea maternă a lui Janis și amenință să vireze filmul spre o melodramă cu tușe de thriller. N-ar fi prima oară la Almodóvar, dar acesta navighează sigur prin existența personajelor, făcându-le să ia deciziile corecte pentru ca binele lor să devină posibil.
Faptul că eroina trebuie să-și trăiască propria dramă ascunzând un secret teribil e un semn că istoria personală e atât de strâns legată de istoria familiei încât de multe ori repetăm traumele celor de dinainte fără să ne dăm seama că nu sunt ale noastre. Ca și cum aceștia ne-ar vorbi prin ele, aratându-ne că ceva nu s-a închis.
Întâmplarea a făcut ca în timp ce mă documentam pentru acest text să mă sune o bună prietenă, care a văzut în povestea pe care i-am rezumat-o propria ei istorie. Și-a adus aminte că și străbunicul ei e într-o groapă comună, după ce în al doilea război mondial a fost împușcat când mergea spre casă ca să-și vadă fiica proaspăt născută. Prietena e convinsă că faptul că nu știe unde e înmormântat i-a influențat viața.
De fapt, când mă suna prietena tocmai răsfoiam o carte cunoscută a lui Anne Ancelin Schutzenberger, „Psihogenealogia și rănile din familie” (Editura Philobia, 2014), unde citeam: „Surprinzător este faptul că observăm, în genosociograme (n.red. arborele genealogic), aceste repetări ce au loc din generație în generație, ca și cum ceva ar vorbi”.
„Prima etapă în terapia transgenerațională e de a descoperi de unde venim, cine suntem și ce anume am moștenit”, scrie Anne Ancelin Schutzenberger, care mai scrie și că atunci când conștientizăm aceste traume și le privim în față, ele pot dispărea de la sine.
Nu știu cât de mult îl interesează pe Almodóvar psihogenealogia, deși profunzimea și complexitatea scenariului arată că subiectul l-ar putea preocupa. Mai mult decât de psihologie (pe care o folosește instinctiv pentru a echilibra suspantele poveștii), el e interesat de politică, deși nu aș vrea să-i spun așa. Almodóvar, al cărui tată a fost veteran în Războiul Civil, spune în interviuri că dorește ca prin acest film să ajute la reconcilierea Spaniei care a fost mereu divizată.
În interviul dat ediției britanice a revistei „Esquire” la începutul lui 2022, el vorbea despre „tăcerea patologică” instalată în Spania vreme de multe decenii după Războiul Civil (dictatura lui Franco s-a încheiat în 1977.). Deși nu are rude dispărute în timpul Războiului Civil, cineastul e conștient că „Războiul Civil se va închide doar când gropile comune vor fi deschise”.
Ai putea crede că „Mame paralele” e proiectul unui cineast de-o anumită vârstă (mai exact, de 71 de ani), care își recuperează trecutul cam în genul precedentului său film, „Durere și glorie” (2019), dar de fapt ideea i-a venit lui Almodóvar acum mai bine de 20 de ani.
Unul din motivele pentru care apariția filmului azi e importantă e și acesta: „Există acum în Spania un partid de extremă dreaptă (n.red. Vox), care rescrie istoria dintr-un punct de vedere foarte prietenos cu Franco. (...) E al treilea partid în Spania. Este o mare, mare, mare problemă. (...) Cred că e efectul Trump. El a trezit toți extremiștii ăștia din lume”, a spus Almodóvar în același interviu. Sună cunoscut.
Cartea de psihogenealogie de care vorbeam are un motto din Sfântul Augustin: „Morții sunt persoane invizibile, nu absente”. Ar putea fi și motto-ul filmului care sub mâna lui Almodóvar leagă, ca în atâtea filme ale sale, viața de moarte, demonstrând că Eros și Thanatos sunt energiile care ne guvernează și că permanentul lor dans/conflict ne alimentează forța de a merge înainte. Chestia asta cu Eros și Thanatos a spus-o prietena mea care nu văzuse filmul, dar o redau aici pentru că mă mir cum te poate ajuta un film pe care nici nu l-ai văzut încă.
Fiind scris cu atâta finețe, „Mame paralele” se deschide în spectator nu în timpul sau imediat după proiecție, ci după ce începe să se așeze. Talentul unui mare cineast e de a crea filme retard, care se resorb încet și pe niveluri de care poate nici nu e conștient, ca niște paralele care până la urmă se întâlnesc.
Trailer:
foto: EPA
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
