Valentina Pelinel a ajuns în a șaptea lună de sarcină și, în ciuda bârfelor și a scandalurilor create în jurul ei, încearcă să fie cât mai detașată și mai liniștită, pentru bebelușul ei.
Ea se ocupă de imaginea personală, chiar dacă urmează să fie mămică peste aproape două luni, având grijă ca aspectul fizic să fie impecabil. Recent, ea a apelat la o schimbare de look, lăsându-se pe mâna stiliștilor la un eveniment. Ea și-a schimbat nuanța de blond, optând pentru un bej-arămiu.
“Trăiesc o perioadă plină de schimbări. Burtica crește pe zi ce trece. Am renunțat la blondul clasic pentru o nuanță mai naturală, de bej-arămiu. Doar rădăcinile mi-au fost vopsite, iar pe lungimea părului s-a folosit nunțator. Coafurile lejere fac și ele parte din trendurile propuse și iau locul coafurilor elaborate. M-a coafat simplu, adăugând doar volum în partea de sus și m-a asigurat că pot fi în centrul atenției la orice petrecere cu acest look”, a declarat Valentina Pelinel.
Mai sunt doar două luni până va deveni mamă pentru prima oară. Deşi toată lumea se aştepta ca Valentina Pelinel să dezvăluie numele celui care a lăsat-o însărcinată, acest lucru nu s-a întâmplat. Cu toate astea, fosta soţie a lui Boureanu asigură pe toată lumea că după ce copilul va veni pe lume, ea nu va fi o mamă singură.