Nicoleta Luciu (32 de ani) a mărturisit în emisiunea lui Carmen Brumă, de la Realitatea TV, cum a reușit să-și mențină silueta de dinainte de cele două sarcini. Bruneta a dezvăluit faptul că a apelat la o dietă vegetariană și că a încercat să nu mai mănânce carne. Vedeta susține că efectul a fost resimțit din plin asupra texturii pileii, mult mai nedetă și fără celulită.
”Anul trecut, am zis că dacă plec în vacanţă voi veni cu 5-6 kilograme în plus, o să trec la un regim drastic şi mi-am zis să nu consum carne şi lactate. Timp de opt luni am făcut lucrul acesta şi s-a simţit şi la textura pielii şi la sănătate şi la celulită. Cum am început să mănânc din nou proteină animală, gen porc, imediat s-a simţit. Am încercat regimul vegetarian timp de opt luni şi am zis ca să nu mă mai îngraş, că mai aveam câteva kilograme de dat jos şi am reuşit, iar de atunci nici că nu m-am mai îngrăşat. Am intrat la Dansez pentru tine, am făcut foarte mult efort fizic şi de atunci nu m-am mai îngrăşat”, a spus Nicoleta Luciu.
Nicoleta Luciu (32 ani) a devenit cunoscută după ce a câştigat titlul de „Miss România” în 1999. Ulterior a realizat mai multe pictoriale pentru diverse reviste, dintre care nu a lipsit Playboy. Nicoleta Luciu a cochetat şi cu muzica, făcând parte din formaţia „Alizee”, apoi din „Laguna”, dar nu s-a bucurat de prea mult succes. Astfel, a rămas la modeling, dar până la urmă a ajuns să fie cunoscută mai ales drept actriţă. Înainte de a începe o carieră în actorie, femeia care la un moment dat avea cei mai mari sâni naturali din România, cu o circumferinţă a bustului de 96 de centimetri, a apărut multă vreme în emisiunea „Ceaiul de la ora 5”, realizată de Teo Trandafir. Debutul ca actriţă a avut loc telenovela „Lacrimi de iubire”. Apoi, Nicoleta Luciu a jucat şi rolul Ilenei în telenovela „Iubire ca in filme”, după care a urmat un rol de ţigană serialul „Inimă de ţigan”. În viața personală, Nicoleta Luciu este căsătorită cu omul de afaceri Szolt Csergo cu care are 4 copii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.