MENIU CAUTĂ
, de Denisa Macovei

VIDEO/ Anca Serea și Adi Sînă își fac timp și pentru momente în doi. Vacanță la Roma!

Distribuie

Părinții a cinci copii, Anca Serea și Adi Sînă își fac timp și pentru momente în doi. Artistul și-a luat soția și a dus-o pentru câteva zile la Roma, pentru a petrece un sejur romantic, departe de copii și activitățile cotidiene.

Anca Serea și Adi Sînă își fac timp și pentru momente în doi

Chiar dacă au ajutor în casă și chiar dacă au copii cuminți, Anca și Adi Sînă simt nevoia uneori de câteva momente doar pentru ei. Așa că, atunci când le permite timpul, fug repede într-o escapadă amoroasă, cum s-a întâmplat și în urmă cu câteva săptămâni, când au ales să viziteze Roma.

Slavă Domnului mai avem timp. Tocmai ne-am întors de la Roma. Am fost la Beyonce la concert. Doar eu cu Adi. A fost foarte frumos. Am și plâns de două ori. M-am îndrăgositit de oraș iremediabil. Am avut noroc pentru că am prins și vreme foarte bună. Deși a fost cald, am închiriat un scooter și ne-am plimbat acolo și am văzut absolut tot ce se putea vedea și sunt super-super încântată și am venit oarecum așa cu bateriile încărcate. Îi mulțumesc soțului, ne-a povestit Anca Serea.

Anca Serea și Adi Sînă își fac timp și pentru momente în doi

Anca Serea și Adi Sînă își fac timp și pentru momente în doi și pleacă împreună în vacanțe scurte

Extrem de entuziasmată de cele câteva zile petrecute la Roma, Anca ne-a mărturisit că e important pentru relația de cuplu, ca partenerii să aibă momentele lor intime. „Am făcut absolut tot ce se poate. De toate. Chiar a fost foarte frumos. Am și vizitat muzee, toate vestigiile, am făcut foarte multe poze, am făcut și shooping, am prins ceva reduceri. Nici nu știu ce să zic că nu am făcut. Am stat într-o zonă absolut superbă. Am avut noroc. Eu am mai fost o singură dată în Roma, dar doar așa am tranzitat-o, și am luat acum cazare într-o zonă unde sunt toate ambasadele lor și e o zonă foarte liniștită și mergeam pe acolo, ne plimbam pe jos”, ne-a povestit entuziasmată Anca, completând că până la următoarea vacanță în doi, vor pleca cu copiii în mai multe destinații.

Acum o să plecăm la mare, apoi în Toscana iar cu copiii. Mai vreau să mai plec că acasă nu e bine. În vacanța de vară nu e frumos acasă”.

VIDEO: Cosmin Nistor

CITEȘTE ȘI:

VIDEO/ Pălăriile Monicăi sau răzbunarea unei dive. ”Un fost iubit mi-a spus că accesoriile astea sunt pentru femei urâte”

Citește mai multe despre Adi Sina, Copii și Vedete pe Libertatea.

Comentarii