VIDEO/ Daniela Györfi susține că n-are intervenții estetice la față: „Nu am operații, așa cum se spune, fac tratamente”

Deși a fost prima vedetă din România care și-a mărit sânii cu implanturi de silicon, Daniela a negat mereu că medicul estetician i-ar fi făcut vreo intervenție chirurgicală la nivelul feței, asumându-și doar cele trei operații de la nivelul bustului. „Vârsta este doar un număr, din punctul meu de vedere. Contează foarte mult cum te simți. Contează și viața pe care o ai, de zi cu zi. Poate că la mine contează și că nu fumez, pentru că nu am fumat niciodată. Fac și niște tratamente de întreținere. Nu am operații, așa cum se spune, fac niște tratamente faciale și asta contează”, ne-a spus cântăreața.

Daniela Gyorfi
Daniela Gyorfi

«La 50 de ani, nu contează să fii foarte slabă»

Vom plăti mai mult pentru o vacanță în Thassos, anul acesta. Creșterile de tarife anunțate de hotelierii greci
Recomandări
Vom plăti mai mult pentru o vacanță în Thassos, anul acesta. Creșterile de tarife anunțate de hotelierii greci

Cât despre siluetă, Daniela spune că și-o păstrează prin disciplină alimentară. „Mai mănânc niște cartofi prăjiți, îmi mai plac niște clătite, că o viață am! Nu sunt chiar așa de strictă. Niciodată nu am fost strictă. Când am văzut că am un kilogram în plus, m-am redresat. Eu cred că secretul constă în echilibru. Și să-ți vând un pont: la 50 de ani, nu contează să fii foarte slabă sau să-ți dorești niște dimensiuni pe care s-ar putea să nu le mai poți obține, uită-te la Beyoncé, la Jennifer Lopez, nu sunt silfide, dar arată foarte bine! Important este să fii sănătos și să ai un corp armonios”, crede vedeta.

VIDEO: Cosmin Nistor

Bani și oferte limitate pentru cei care au vrut să cumpere televizoare prin Programul ”Rabla la electrocasnice”. Administrația Fondului de Mediu a schimbat regulile înainte de lansare pentru că au cerut producătorii

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Observatornews.ro
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Știrileprotv.ro
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Iubirile secrete ale Vasilicăi Tastaman. „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm”
FANATIK.RO
Iubirile secrete ale Vasilicăi Tastaman. „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm”
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
HOROSCOP
Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!