VIDEO EXCLUSIV / Adelina Pestrițu își hărțuiește medicul și la 4 dimineața. Silicoanele îi creează atacuri de panică

Comentează
Arhiva foto

În urmă cu o lună și jumătate, Adelina Pestrițu s-a lăsat pe mâna unui chirurg estetician și a intrat în rândul vedetelor care și-au mărit bustul. Deși nu este la prima intervenție estetică, bruneta a fost destul de stresată de intervenție. Chiar și acum, Ade continuă să-și terorizeze doctorul, de teamă să nu se întâmple ceva.

După o perioadă în care s-a gândit și s-a răzgândit, Adelina Pestrițu s-a lăsat pe mâna esteticianului pentru a-și mări bustul. Încă de la început, bruneta și-a înștiințat medicul că va fi un calvar pentru el și că îl va suna ori de câte ori va crede că are o problemă sau când va avea nevoie de un răspuns.

Arhiva foto

„Sunt foarte fericită că am făcut acest pas. Cred că este momentul potrivit pentru o astfel de schimbare, mai ales că am ținut o cură de câteva luni, cură care și-a pus amprenta pe corpul meu și uita așa am ajuns să mă întind pe masa de operație. Sunt la prima experință de acest gen și când spun asta mă refer la o operație în zona bustului și eram un pic panicată, nu știam cum vor fi. Medicul mi-a făcut o simulare 3D înainte să intru în operație. Practic eu am văzut cum voi arăta în viitor. E ciudat, dar e și plăcut pentru că dacă îți place mergi mai departe, dacă nu, mai modifici. L-am terorizat de-a dreptul și înainte și după, dar l-am prevenit că sunt foarte stresantă și foarte curioasă. L-am sunat și la 4 dimineața să-l întreb una alta, când mi s-a părut mie că nu e ceva în regulă”, a declarat Adelina pentru LIBERTATEA, completând că nu regretă nicio clipă faptul că și-a mărit bustul și, susține că, în cazul în care va sesiza că silueta ei nu este perfect armonizată, va mai apela cu încredere și pentru alte intervenții estetice.

„Nu știu ce rezervă viitorul, eu nu regret pentru că am făcut-o când a fost momentul și când organismul meu a necesitat treaba asta. Îmi place să fiu frumoasă, dar nu știu ce se va mai întâmpla. Depinde cum evoluează fizionomia mea”, a mai spus fosta prezentatoare TV.

A verificat după operație dacă nu are bustul prea mare

Deși făcuse o simulare pentru proteze înainte să intre în sala de operații, Adelina a stat cu spaima ca, după intervenție să nu se trezească cu un bust mai mare decât și-l închipuise. „Eu în general sunt panicată când vine vorba de spitale și de injecții, dar a fost cel mai dulce somn pe care l-am avut vreodată. După aceea m-am trezit o altă Adelina. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi ridic cearceaful și să mă uit. Eram panicată ca nu cumva să fie un bust prea mare pentru că nu mă reprezintă și nu mi-ar fi plăcut să exagerez. Nu-mi plac exagerările când vine vorba de operații estetice și mai ales cele care duc înspre vulgar. Forma este perfectă, așa cum mi-am dorit-o și nici cu semne nu am rămas”, a declarat Pestrițu.

Arhiva foto

Speak a fost un real sprijin pentru ea

Fire extrem de activă, Adelina a trecut cu ușurință peste perioada de refacere, mai ales că a avut și sprijinul iubitului ei, Speak.  „M-a ajutat Ștefan, mi-a și gătit. Când am avut nevoie m-a mai ridicat din pat deși foarte rar s-a întâmplat. Am putut să mă deplasez singură, am putut să mă ridic. M-am acomodat și cu dormitul pe spate deși eram obișnuită să dorm într-o parte sau pe burtă, dar panica e mai mare, că se poate întâmpla cu sănătatea mea decât faptul că dorm pe spate și respir mai greu”, ne-a mai spus Adelina. Bruneta nu a vrut să fie o povară pentru cei din jur și chiar a încercat să-și vadă de treburile cotidine, ținând cont și de sfaturile doctorului.

Arhiva foto

„Am câteva restricții și le respect cu sfințenie. Chiar dacă nu-mi e tocmai comod că nu ajung la fel de des cum mergeam înainte, o dată la două-trei zile să merg la sală, acum am rărit-o, merg o dată pe săptămână și fac doar picioare. Nu încordez deloc mușchii pectorali pentru că nu e indicat”, a mai completat Ade.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
MONDEN
Adelina Pestrițu
16:00
„Burlacii: Foc în Paradis”: Cine sunt concurenții, care sunt regulile și premiul pus în joc la show-ul de dating de la PRO TV
Larisa Iordache si fiica ei
15:51
Mărturisirea făcută de Larisa Iordache după ce și-a dus fiica la creșă: „N-aș fi crezut vreodată”
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
17:06
Scrisoarea manifest a unei mame întoarse în România, care desființează sistemul educațional: „Nu copilul e leneș, creierul lui e obosit!”
17:02
Lansările Huawei de la Munchen atacă piața europeană: ceasul cu baterie care ține 21 de zile și tableta mai subțire decât un creion
17:00
Alina Pușcău, detalii dureroase despre efectele chimioterapiei. Și-a schimbat religia după ce a primit diagnosticul
16:51
Războiul din Ucraina se va prelungi în 2027, cred aliații Kievului. Volodimir Zelenski speră să se întâlnească cu Trump în septembrie
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală