VIDEO EXCLUSIV/ Cătălin Cazacu, cel mai mare câștig după Exatlon. „Miracolul este că am devenit erou pentru fiul meu”

Comentează
Arhiva foto

Chiar dacă este un mare cuceritor, Cătălin Cazacu este și un tată iubitor. Deși nu mai are o relație cu mama fiului său, sportivul a încercat mereu să fie cât mai apropiat de Andrei, însă faptul că micuțul locuiește la Timișoara l-a împiedicat să fie tată cu normă întreagă. Totuși, după ce a participat la Exatlon, Cătălin Cazacu a ajuns erou pentru fiul său.

Oarecum frustrat de faptul că nu poate petrece atât de mult timp cu fiul său pe cât și-ar fi dorit, asta din cauză că Andrei locuiește la Timișoara alături de fosta iubită a lui Cazacu, sportivul a plâns de fericire în momentul în care fiul său i-a spus că este extrem de mândru de el și de faptul că îi este tată.

„Asta este unul din miracolele acestui proiect, faptul că am devenit erou pentru fiul meu și partea bună este că suntem eroi pentru foarte mulți copii. Este un sentiment minunat să poți să știi că ai făcut ceva în viață, în care copiii te urmăresc, copiii își doresc să fie ca tine, iar faptul că fiul meu mi-a scris și mi-a spus când m-a văzut că tatăl lui este eroul lui este unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le-am trăit”, ne-a povestit Cazacu.

Cătălin Cazacu a ajuns erou pentru fiul său, Andrei

Fără doar și poate, nu mulți s-ar fi așteptat ca motociclistul să aibă un asemenea parcurs la Exatlon și să ajungă chiar la un pas de marea finală. Nici chiar el nu se vedea un concurent imbatabil, însă dorința de a-și face fiul mândru a învins orice obstacol.

„Nu e niciun secret că nimeni de pe platoul ăla nu-mi dădea nicio șansă. Inclusiv eu, dacă vedeam primele emisiuni, nu-mi dădeam nicio șansă. Dar cei care mă cunosc știu că sunt un tip ambițios. Este un concurs foarte greu. Nu știu cât s-a văzut sau nu s-a văzut de acasă, este un complex de lucruri pe care trebuie să le îndeplinești și voința face foarte mult. Cred a fost vorba despre acea voință, de a-mi dori să dovedesc. Nu mint. M-a ajutat foarte mult știind că am un copil acasă și voiam să-l fac mândru”, ne-a mai declarat Cătălin Cazacu.

VIDEO: Cosmin Nistor

FOTO: Dumitru Angelescu

CITEȘTE ȘI:

CAMPANIE LIBERTATEA/Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mamă. Poveștile care ar putea să ne ajute să înțelegem și, poate, să reparăm (VIDEO)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lucian Daghie
17:00
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
16:41
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
16:52
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
16:05
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
20:04
Un Bugatti de 600.000 de euro, reparat cu doar 46 de euro de un YouTuber. „Poți face minuni”
19:56
Davina Sheffield a murit. Cine a fost marea iubire a regelui Charles al III-lea și de ce nu s-au putut căsători
19:18
Chinezii au creat o baterie de litiu care funcționează la -70°C și stochează de două ori mai multă energie. Secretul din spatele tehnologiei
19:16
Doi români au fost duși direct în închisoare după ce polițiștii austrieci le-au oprit mașina pe autostradă
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
18:30
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
18:12
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
17:03
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
16:00
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață de a mai intra și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Shutterstock
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Aparate foto la reducere de Black Friday
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă