Artista a fost pusă în fața unei decizii destul de greu de luat. Diana Bișinicu s-a aflat între fiica și soțul său, care și-a manifestat dorința de a pleca în doi, într-o vacanță. În cele din urmă, aceasta a fost de accord cu partenerul său, astfel că peste aproximativ o lună, cei doi își vor face bagajele și vor zbura fără fiica lor, Riana. Aceasta va rămâne la Constanța, în grija bunicii.

”Vom pleca doar noi doi în Republica Dominicană, pe 17 iunie, după un concert în Prahova și trei zile la Madrid. Îmi e foarte greu, Riana va rămâne cu mama la Constanța. Am cântărit și am pus în balanță ce am trăit eu în avion până în America. Și m-am gândit că va fi foarte greu și pentru ea. Soțul meu și-a dorit să mergem singuri. Am zis bine, să împăcăm și capra și varza. La genul de mamă care, sunt, mereu cu caserola de mâncare după mine, va fi și ea cu noi, vom vorbi tot timpul”, a mărturisit Diana Bișinicu pentru Libertatea.

În trei la…Disneyland

Totuși, în compensație, Diana Bișinicu, cea care, recent, și-a înțepat fiica cu un cuțit, își va duce din nou copila într-un loc îndrăgit de altfel de toții copiii.

”După doi ani, mergem și noi singuri înt-o vacanță. Anul trecut, am fost cu Riana. Dar o vom duce și pe ea la Disneyland din nou. Mi-aș dori însă să mergem în decembrie, atunci magia e sublimă”, a mai spus aceasta.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV / Cine sunt sportivele din cauza cărora s-a închis Laboratorul antidoping de la București

 

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Tânăr informatician dispărut de o săptămână, găsit mort. Era atârnat de un stejar, lângă o fermă din Pavia, Italia
Observatornews.ro
Tânăr informatician dispărut de o săptămână, găsit mort. Era atârnat de un stejar, lângă o fermă din Pavia, Italia
Horoscop 25 septembrie 2021. Gemenii au acces la un anumit grad de armonie, dar nu fără să investească și ei ceva
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2021. Gemenii au acces la un anumit grad de armonie, dar nu fără să investească și ei ceva
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
Știrileprotv.ro
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
Urmărește cel mai nou VIDEO