VIDEO/ După aproape 20 de ani de relație, iubitul lui Miki de la K-pital fuge de interviurile la dublu. „În seara asta, Răzvan este doar șofer”

Comentează
Arhiva foto

După o absență destul de mare din lumina reflectoarelor, Miki (ex K-pital) a revenit în atenția publicului. Astfel că artista a reînceput să iasă la evenimente și să vorbească despre proiectele ei. Răzvan Constantinescu, iubitul lui Miki de la K-pital, în schimb, fuge de camerele de filmat.

Miki și Răzvan au pășit de mână pe covorul roșu la un eveniment, însă în momentul în care s-au apropiat de zona destinată presei, bărbatul a încercat să se facă nevăzut în mulțime.

„Răzvan este în seara asta doar șofer. Atât. Altceva nu. A zis că nu dă autografe”, a spus amuzată solista. Bărbatul, care îi este alături de aproape 20 de ani, nu îi este doar partener de viață, ci și impresar. Mai mult, după spusele artistei, el este și contabilul casei.

„Sinceră să fiu, la faza asta cu banii, norocul meu este Răzvan pentru că el este foarte chibzuit cu banii. Mie nu prea îmi stau banii în mână. Știi, când îi dai cuiva un ban, spre exemplu Răzvan îmi dă mie niște bani, cum întind mână? Deschisă larg. Îmi curg banii printre degete. Iar el îmi și spune că iar îi „sparg” pe toți”.

Iubitul lui Miki de la K-pital este și impresarul artistei

Chiar dacă a încercat să stea departe de zona muzicală, faptul că toată viața a făcut muzică, a făcut-o să vrea să revină pe scenă. „La 19 ani cântam. Munceam mult să-mi câștig banii. Îmi aduc aminte că am fost la Festivalul de la Mamaia și cântam pe litoral într-un restaurant. Nu-i strângeam pentru că-mi trebuiau haine, încălțăminte, una alta. Cu machiajul nu prea eram, dar îmi trebuiau diferite chestii”, ne-a mai spus artista.

De alfel, Miki își pregătește o relansare din toate punctele de vedere, începând de la make-up, coafură, până la ținute. Pentru acest eveniment, solista a ales să-și vopsească părul într-o nuanță de roz, cu tentă de mov, look care îi vine de minune și care a reușit să atragă toate privirile. „Este roz în transformare. Muream de cald dacă îmi puneam perucă, mă aruncam direct în piscină. Părul oricum crește și dacă Doamne ferește se întâmplă ceva nenorocit, atunci îmi pun o perucă, dar nu cred”, a mai completat Miki.

VIDEO: Cosmin Nistor / FOTO: Dumitru Angelescu

CITEȘTE ȘI: VIDEO EXCLUSIV/ Camelia Potec nu vrea să intre în concediu de maternitate. „Voi merge și la birou cu micuța după mine”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: Viva
ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
07:12
Cine este „Muza” de pe înregistrările DNA din scandalul uriaș de corupție din Ucraina: „Am un Porsche, o Loro Piana, ceasuri, brățări, genți, haine de blană. Trebuie să le ascund pe toate?”
07:10
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 9 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!