În timp ce artista recunoaște că face eforturi deosebite de a-și ține poftele sub control, partenerul ei de viață se pare că nu are aceeași voință. Drept urmare, ei plănuiesc să intre din nou la regim. “Am cedat amândoi în ultima perioadă, dar nu exagerat, cel puțin la mine nu este exagerat. El ar putea să mai lucreze un pic la chestia asta, dar ne revenim. O să ținem iarăși dietă înainte de Crăciun ca să putem  să mâncăm de Crăciun când vrem și cum vrem. Nu mănânc pâine, foietaje, dulciuri, dar gust acum din toate lucrurile care îmi fac poftă. El a cedat la pâine, iar eu la paste. Dar măcar mănânc paste integrale și mă gândesc că poate nu o să îngrașe”, ne-a mărturisit artista.

Vrea să scoată pâinea și dulciurile din meniul soțului

Giulia si VladIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Giulia Anghelescu vrea ca soțul ei să fie tras prin inel. “Cred că are de dat vreo 16 kg jos, cât a dat și data trecută, dar acum să vedem. O să ne apucăm când o să-i vină cheful de regim. Acum am învățat și eu să gătec cât mai sănătos posibil și dacă o să reușesc să scot din dieta lui pâinea și dulciurile, o să fie mult mai simplu”, a declarat, pentru Libertatea, Giulia Anghelescu. Artista recunoaște că nu are deloc o misiune ușoară, întrucât în casa lor, întptdeauna este un desert. Cea care sabotează planul lor de slăbire este soacra lui Vlad Huidu. “Mama face dulciuri des. Bune. El mănâncă și eu gust. Mama e mamă, ce să facem? Nu se poate abține și face tot felul de prăjituri și plăcinte, tot felul de chestii foarte gustoase”, a conchis ea, adăugând că deocamdată nici ea, nici soțul nu ajung la sală, ci doar la cea de mese. Ca să își mobilizeze soțul să slăbească, Giulia intenționează să împărtășească rezultatele dietei pe vlog.

Video: Dumitru Angelescu

Foto: Facebook

Citeste si: Giulia, în lupta cu depresia severă. “Cred că acesta a fost unul dintre lucrurile care au declanșat-o”

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.