VIDEO EXCLUSIV/ Nepoții lui Marius Țeicu au lipsit de la înmormântare. Le-au adus un psiholog pentru a le explica dispariția mamei

Comentează

Marius Țeicu și-a condus, vineri, pe ultimul drum singura fiică, Patricia, răpusă de boală la numai 41 de ani. Extrem de afectat, îndrăgitul compozitor nu mai avea nici forța, dar nici lacrimi pentru a-și plânge copilul și a încercat să se adune pentru a le putea fi un sprijin celor doi nepoți, Andrei și Kasandra. Micuții de 10, respectiv 7 ani nu au fost luați la cimitir, tatăl și bunicii fiind de părere că este mult mai bine ca aceștia să și-o amintească vie pe mama lor.

Arhiva foto

La numai 41 de ani, pe când toată lumea se aștepta ca fiica lui Marius Țeicu să-și revină în urma transplantului mădular, Patricia a murit de leucemie, lăsându-i pe cei doi copii ai ei, Andrei, de 10 ani și Kasandra, de 7 ani, în grija tatălui și a bunicilor. Doar de dragul lor, Marius Țeicu a încercat să rămână puternic și să nu își piardă credința. Chiar dacă ultimele două luni au fost extrem de grele pentru Patricia Țeicu și cei din jurul ei se așteptau la ce este mai rău, fiica compozitorului nu a avut tăria de a-și pregăti copiii pentru acest moment extrem de dureros. Așa se face că vineri, când a fost condusă pe ultimul drum și înmormântată la locul de veci al familiei din cimitirul Izvorul Nou, Patricia Țeicu nu i-a avut alături și pe cei doi copii. Se prea poate ca rudele să fi dorit ca Andrei și Kasandra să și-o amintească vie pe mama lor.

Arhiva foto

„Atunci când s-a născut Patricia am declarat că a fost cel mai fericit moment din viața mea, acum cred că este cel mai greu moment din viața mea. Când a plecat. A fost un copil bun, un om generos, apropiată de copiii pe care îi diviniza și zicea întotdeauna că vrea să se facă bine, că este obligatoriu să se facă bine. Era foarte optimistă și luptătoare. Extraordinar de luptătoare. Până în ultimul moment a fost convinsă că se va face bine, dar uite că o boală ca asta nu cruță și la revenirea ei a fost și mai puternică și nu s-a mai putut face nimic”,a declarat Marius Țeicu.

Fiica lui Marius Ţeicu a trecut prin chinuri cumplite

Nepoții lui Marius Țeicu au 7 și 10 ani

Atât Marius Țeicu, cât și soția lui, Rodica, și ginerele, Adrian Rădulescu, își focusează toată atenția asupra celor doi copii. Pentru ca micuții să înțeleagă mai bine această situație le-a fost adus un psiholog care să le explice moartea mamei lor. „Deocamdată sunt așa de debusolat pentru că am fost foarte apropiați cu toții, cu soția mea, cu soțul ei, cu nepoții. Mai avem multe de făcut și toată lumea îmi spune să fiu tare. Am multe griji de dus de acum și sper ca Dumnezeu să mă întărească să pot să îndeplinesc toate lucrurile astea”, ne-a mai spus îndrăgitul compozitor, completând că după înmormântare va încerca să se adune și să se dedice nepoților săi.VIDEO/ FOTO: Cosmin Nistor/ Dumitru Angelescu

  1. Fuego, despre drama din familia lui Marius Țeicu. Ce spune artistul după moartea Patriciei Țeicu
  2. Coincidență cutremurătoare. Marius Țeicu nu este singura personalitate care își îngroapă copilul la Cimitirul Izvorul Nou
  3. Corina Chiriac, despre tragedia prin care trece Marius Țeicu. Cuvinte sfâșietoare
  4. Mesajul cutremurător al lui Petre Magdin pentru Marius Țeicu. Ce i-a transmis după moartea fiicei sale
  5. Mihai Trăistariu, după moartea fiicei lui Marius Țeicu: ”De ce atâta moarte printre oamenii buni?”
  6. Marius Țeicu, primele declarații după moartea fiicei sale, Patricia: ”Nu a mai putut…”
  7. EXCLUSIV | Moartea fiicei lui Marius Țeicu a îndoliat lumea showbiz-ului. „Nu înțeleg de ce a fost lovit așa”
  8. EXCLUSIV | Reacția actriței Alexandra Velniciuc după moartea fiicei lui Marius Țeicu. „E cumplit ce s-a întâmplat”
  9. EXCLUSIV | Marina Almășan, îndurerată de moartea fiicei lui Marius Țeicu. „Patriciei nu-i era bine”
  10. Horia Moculescu rupe tăcerea după moartea Patriciei Ţeicu. “Aseara nu mai aveau speranţe. Boala a recidivat şi…”
  11. Marina Almăşan, dezvăluiri cutremurătoare după moartea Patriciei Ţeicu. “Mă ruga mereu să nu…”
  12. Ultimul mesaj transmis de fiica lui Marius Ţeicu înainte să moară. Ce le-a cerut Patricia prietenilor
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre Anima Wings: „Intrarea noilor acţionari în Anima Wings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei"
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
19:35
Un bărbat din Cluj a fost arestat preventiv după ce a comis șapte furturi în câteva zile. Paguba depășește 100.000 de euro
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!