Înainte de marele debut la cinema, pe 6 martie având premiera filmului „Urma”, unde deține rolul principal, Irina Rădulescu vine la „Interviurile Libertatea” să ne povestească despre cariera ei artistică, de ce a ales teatrul și mai ales cum este să calce pe urmele marelui actor Dem Rădulescu și a îndrăgitei Adriana Șchiopu. Dacă a ieșit din umbra părinților, actori celebrii, și a reușit să-și facă un nume pe scena teatrului, aflăm astăzi la „Interviurile Libertatea”.

Irina Rădulescu, la Interviurile Libertatea: „Unul dintre sfaturile primite de la tatăl meu a fost să fiu mereu simplă și adevărată”

Irina Rădulescu este născută pe 14 octombrie 1986 şi este actriţă la Teatrul Mic din București. A copilărit în teatru, printre mari actori, iar Gina Patrichi i-a fost naşă de botez. Prima apariţie pe scenă a fost la vârsta de 7 ani, în rolul Astinax din Sfârşitul Troiei, de Walter Jens, în regia lui Vlad Mugur (1994). Din 2008, joacă pe scena Teatrului Mic, rolurile în care a apărut fiind Miranda (în Furtuna, de William Shakespeare, regia Cătălina Buzoianu, 2008), Hermia (în Visul unei nopţi de vară, după William Shakespeare, regia Gelu Colceag, 2011), Celia (în Volpone, după Ben Jonson, regia Vlad Cristache, 2013), Nina (în …ESCU, de Tudor Muşatescu, regia şi versiunea scenică Doru Ana, 2018), Camille lEspanaye (în Nevermore, după Edgar Allan Poe, regia Dragoș Galgoțiu, 2019).

Citeşte şi:

Dorian Boguță, la Interviurile Libertatea: „«Urma» e un film pe care-l gândesc de 20 de ani, mă bucur că pot în sfârșit să-l ofer publicului”

”Aleea Comediei” în Capitală. Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Radu Beligan, Amza Pellea și Iurie Darie, primii actori omagiați

VIDEO EXCLUSIV/Actorul Dorian Boguţă va regiza un film cu Mădălina Ghenea în distribuţie. ”E important să îmi păstrez mintea limpede”

S-a retras din fotbal la 26 de ani și s-a făcut șofer pe camion: „Nu îmi e rușine. Muncesc bine și ajung la 2000-3000 de euro pe lună”
PARTENERI - GSP.RO
S-a retras din fotbal la 26 de ani și s-a făcut șofer pe camion: „Nu îmi e rușine. Muncesc bine și ajung la 2000-3000 de euro pe lună”
Horoscop 4 iulie 2020. Racii reușesc să restabilească o comunicare sinceră cu apropiații
HOROSCOP
Horoscop 4 iulie 2020. Racii reușesc să restabilească o comunicare sinceră cu apropiații
RECOMANDĂRI