MENIU CAUTĂ
11 Oct. 2018 16:06 , de Raluca Diaconu

VIDEO&FOTO/ Protest cu tobe și trompete în fața Filarmonicii Banatul din Timișoara. Reclamă modul cum sunt tratați de către conducere

Distribuie

Mai mulți artiști ai Filarmonicii Banatul au ieșit, în ultimele două zile, cu tot cu instrumente, în fața instituției de cultură, una dintre cele mai importante din Timișoara. Ei își strigă nemulțumirile în stradă, fiind în grevă generală încă de vinerea trecută. În timpul protestului, au cântat ca pentru spectacol, mai ceva ca pe scena filarmonicii.

Angajații instituției de cultură, membri ai Sindicatului Filarmonicii Banatul, sunt în grevă de aproximativ o săptămână. De luni, au început negocierile cu directorul general Ioan Coriolan Gârboni, pentru că, spun ei, sunt nemulțumiți de modul în care sunt tratați. Mai mult, artiștii susțin că încearcă de ceva vreme să încheie un contract colectiv de muncă, dar conducerea instituției nu le acceptă revendicările.

Ei au ieșit în stradă încă de miercuri, însă, cum nu aveau autorizație, s-au mutat cu pancartele pe terasa filarmonicii. Atât negocierile de luni, cât și cele de marți și cele de miercuri au eșuat, așa că discuțiile au fost reluate joi.

Directorul încearcă să îi convingă să renunțe la greva generală pentru a putea negocia contractul colectiv de muncă, dar fără succes.

Joi dimineață, la ora 10.00, artiștii aflați în grevă generală au ieșit iarăși în fața instituției. De data aceasta cu pancarte, dar și cu instrumentele, precum și cu autorizație de la Jandarmerie. În timp ce colegii lor negociau cu directorul, sindicaliștii au protestat vizavi de primărie, unde se află sediul Filarmonicii Banatul.

„Gârboni dictator”, „Gârboni nu uita, asta nu e casa ta”, „Vrem cultură, nu dictatură”, „Domn primar, domn primar, nu susțineți un șmenar”, strigau artiștii, pe acorduri de tobe, trompete și vuvuzele.

Ei încercau să atragă atenția edilului Nicolae Robu, care știa despre problemele lor de aproape doi ani. Fără succes însă!

Primarul Timișoarei le-a dat termen să-și rezolve problemele până la sfârșitul săptămânii, anunțând că intervine doar în cazul în care nu se ajunge la nicio concluzie. Negocierile continuă și vineri, când în fața Filarmonicii Banatul este anunțat un nou protest, tot cu tobe, trompete și vuvuzele.

Citește și: VIDEO/ Mesaj neașteptat în redacția Libertatea al purtătorului de cuvânt al BOR. Patriarhul îi ceartă pe preoții „inchizitori” și îi apără pe credincioși!

Citește mai multe despre filarmonica și Timișoara pe Libertatea.

Comentarii