Oana şi Viorel Lis au fost invitaţi recent la Bucharest Fashion Week, eveniment la care au oferit o imagine de zile mari. Îmbrăcată într-o rochie roşie, sexy, Oana Lis s-a accesorizat şi cu o poşetă argintie, care, la un moment dat, a devenit motiv de amuzament printre invitaţi. Şi nu pentru că ar fi criticat cineva culoarea sau modelul, ci pentru că poşeta buclucaşă a ajuns pe umărul... soţului ei. Binevitor şi iubitor, Viorel Lis şi-a scăpat soţia de "povară" la un moment dat şi a acceptat să umble prin local cu geanta pe umăr. Mai mult decât atât, fostul primar al Capitalei nu a avut nimic de obiectat nici măcar atunci când fotografii l-au surprins în această ipostază, dar nici când soţia lui a postat pe Facebook imaginea inedită şi uşor bizară.
De altfel, Oana Lis nu se sfieşte să facă publice ipostazele mai neobişnuite în care apare soţul ei. Recent, ea a postat pe reţeau de socializare o imagine în care domnul Lis apare lângă două femei de culoare, goale-puşcă. "Na şi Viorel!! Probă de divorţ!!! haha", a comentat Oana Lis fotografia. Cele două femei cu corpurile pictate cu motive tribale erau însă doar manechine din lemn, aşezate într-un fel de şopron - una, în poziţie aşezată, ţinea în braţe un coş din nuiele în care se aflau ştiuleţi, iar cealaltă, în picoare, pare că se sprijină într-un băţ şi priveşte într-un alt coş.